Raliul Argesului - O zi până la start!

Ne apropiem cu pasi repezi de o noua ediție din Raliul Argesului in care Peugeot este Partener Oficial  al competiției.
 Chiar dacă accesul publicului nu este permis pe probele speciale, organizatorii Raliului Argeșului au pregătit transmisii LIVE ce vă vor ține aproape de suspansul competiției.


Iată programul detaliat al transmisiilor ce vor putea fi urmărite pe Raliul Argeşului!


Astăzi, la sediul Dolo Trans Olimp, toate mașinile de concurs au fost atent inspectate pentru a corespunde tuturor regulamentelor și normelor de securitate.

Desfășurarea Raliului Argeșului presupune închiderea anumitor secțiuni de drum din județul Argeș, pe care concurenții se vor duela cu cronometrul. În perioada 26-27 iunie 2020, mai multe drumuri naționale, județene sau comunale de lângă Pitești, din zona Câmpulung și de pe Transfăgărășan vor fi închise circulației publice. Vezi aici exact programul!

 

Aproape 50 de poliţişti argeşeni vor acţiona, în perioada 26-27 iunie a.c.,  pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră la Competiția Sportivă Raliul Argeșului Catena, organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. 
Polițiștii argeșeni vă recomandă să vă planificaţi deplasările luând în considerare restricţiile de circulaţie impuse pentru desfăşurarea competiţiei. 


Recomandări:
 
Pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite generate de viteza excesivă sau neadaptată, poliţiştii argeşeni recomandă tuturor conducătorilor auto să ţină cont de următoarele aspecte:
•    Să circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condiţiile de drum şi trafic. Mai bine să ajungă în siguranţă, chiar dacă vor întârzia la destinaţie;
•    Să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă;
•    Un conducător auto care circulă cu viteză, poate să piardă uşor controlul vehiculului, să nu reușească să anticipeze şi să reacţioneze în timp util la anumite pericole;
•    Viteza ridicată de deplasare provoacă mărirea proporțională a distanței de frânare. Chiar dacă mașina corespunde din punct de vedere tehnic, nici cel mai bun conducător auto nu poate compensa această viteză, oricât de rapidă ar fi reacția lui.
•    Teribilismul şi inconştienţa pot avea consecinţe grave şi pot duce la pierderea de vieţi omeneşti.