Piteștiul arată ca-n povești! S-au aprins lumințele de Crăciun (video)

Municipiul Pitești a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar acum este pregătit pentru sosirea Crăciunului. Evenimentul de astăzi a început la ora 17:00 cu o manifestare dedicată  Zilei Naționale a României: retragerea cu torţe a militarilor Garnizoanei Piteşti pe traseul Piaţa „Milea” – Piaţa Primăriei și recitalul Fanfarei „Argeşul” în Piaţa Primăriei.

La ora 17:30, au fost aprinse luminițele de sărbători, lăsându-i fără cuvinte pe toți cei care au venit să se bucure de imaginile ca-n povești.  Ca în fiecare an, piteștenii s-au strâns cu mic, cu mare, pentru a participa la eveniment.

După inaugurarea iluminatului ornamental a urmat de un concert de zile mari cu VUNK și MIRA & BAND și un spectaculos foc de artificii.

Pentru ca manifestările să se desfășoare fără incidente, jandarmii argeșeni împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Argeş şi Poliţiei Locale a municipiului Piteşti vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică.