MÂINE: Primarii se întrec la Golești în tăiatul porcilor!

Pe data de 22 decembrie, în ajunul Crăciunului, la Muzeul Golești, primarii din Argeș organizează tradiționala petrecere de Ignat. Aceștia se vor întrece în priceperea măcelarilor și în greutatea porcilor. 

”Aproape toate primăriile și-au semnalat prezența la eveniment, inclusiv Primăria orașului Topoloveni și a orașului Mioveni, cele cu care am colaborat permanent.
Ne vom întâlni cu proces verbal de sponsorizare din partea noastră, cu cântar, analize făcute și cu o mare responsabilitate din partea Consiliului Județean Argeș, în a cărui subordine se regăsesc aceste așezăminte, urmând ca această carne să ajungă unde trebuie.
Ne dorim ca acești oameni să primească carne proaspătă, să simtă și ei că este Crăciun. Poate pe acolo sunt bunicii noștri, părinții nostri.”,
a declarat pentru Sursata.ro, Ion Dumitru, primarul comunei Albota.

CITEȘTE ȘI ... REVELION ÎN PITEȘTI! Foc de artificii și super concert


Evenimentul a devenit o tradiție, fiind organizat de 6 ani. În ultimi trei ani, această întâlnire cu ocazia Ignatului are și un scop caritabil.
Organizatorii oferă centrelor de bătrâni sau caselor de copii carne proaspăt tăiată și verificată din punct de vedere medical.
Prima ediție a fost organizată la Mioveni, în urmă cu trei ani, iar cea de-a doua s-a ținut la Muzeul Golești.

CITEȘTE ȘI ... (video) Șofer bulgar rănit - A lovit frontal o cisternă încărcată cu 30 de tone de motorină

Și de aceasta dată, la cea de-a treia ediției caritabilă, primarii argeșeni își vor da întâlnire la Muzeul Golești. Pe lângă sacrificarea porcilor, la eveniment vor fi aduse și preparatele tradiționale argeșene, cum ar fi băurturi fine (vin, țuica), cașcavalul, cârnații (50 de kg aduse de primarul de la Băbana, Bebe Ivan) și multe altele.
Sunt invitați și reprezentanți ai Prefecturii, ai Consiliului Județean, din partea instituțiilor deconcentrate și, nu în ultimul rând, deputații și senatorii de Argeș.