Filarmonica Pitești, pentru a treia oară invitată la Festivalul Internațional „George Enescu” | Sursa Ta

După opt ani de absență, Filarmonica Pitești revine la Festivalul Internațional „George Enescu”. 

Dacă prima și a doua oară orchestra simfonică a cântat la București, în Piața Festivalului, de data aceasta, din cauza pandemiei, concertul se va desfășura acasă, la Pitești.

Joi, 16 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Filarmonicii Pitești se va desfășura concertul simfonic de deschidere a stagiunii a XV - a, 2021-2022. 

Alături de orchestra simfonică, dirijată de Constantin Grigore, participă, ca solist, violoncelistul Ștefan Cazacu. 

În program: Ceaikovski - Variațiunile rococo pentru violoncel și orchestră și Dvořák - Simfonia nr. 9 în mi minor, Din lumea nouă.