Festivalul Căluşului de la Stolnici - mutat în online

An de an, în ziua Înălţării Domnului, la Stolnici, se porneşte dansul căluşului, joc ce este şi laitmotivul unui festival local, organizat în mod constant din anul 2000. Anul acesta, restricţiile generale nu au mai permis desfăşurarea spectacolelor-maraton ce caracterizau Festivalul Căluşului de la Stolnici, dar tradiţia nu a fost uitată. Ar fi trebuit organizată cea de-a 32-a ediţe, de către Asociaţia Căluşăreii şi administraţia locală, dar căluşarii nu au mai putut juca pe scenă sau în bătătura oamenilor, însă asta nu i-a împiedicat să îmbrace portul tradiţional şi să danseze alături de cei dragi. Pentru a celebra însă sărbătoarea Căluşului, Primăria Stolnici a postat pe pagina de Facebook fotografii de la începuturile festivalului, cu cei care au debutat în formaţie de copii, iar acum sunt membri în ansambluri cunoscute, ducând tradiţia la festivaluri din toată România şi de peste hotare.

„Am accesat prin asociaţia Căluşăreii un proiect pe fonduri europene care a făcut ca dansul căluşului să fie pus în valoare. Din 2000, Festivalul nu a lipsit în niciun an. Evenimentul era organizat şi înainte de 1989, şi se ţinea cu mare fast în sudul judeţului, însă după Revoluţie a fost uitat. De Rusalii acest joc se desfăşoară în curţile oamenilor şi are rolul de a alunga spiritele rele şi ielele din gospodării şi de a aduce prosperitate. Dansul căluşului porneşte la Înălţarea Domnului şi ţine 10-12 zile, până după Rusalii. Nu există în Stolnici om care să nu ştie căluşul. Faptul că acest festival se ţine an de an a avut ca urmare apariţia de copii care joacă acest dans şi în alte comune argeşene, ceea ce denotă că am reînnodat o tradiţie, iar nodul este foarte puternic.”, ne-a declarat primarul Sevastian Pupăză-Roşu.