Exponatul lunii la Muzeul Județean

Trei fotografii care au fost realizate între anii 1860-1869 în atelierul fotografic „F. Cavallar”, din Câmpulung-Muşcel reprezintă exponatul lunii noiembrie la Muzeul Județean.

Primul atelier foto apărut în Câmpulung Muscel  i-a aparţinut lui Franz Cavallar. De origine, se pare, italiană, acesta, împreună cu familia, s-a mutat din Pesta (Budapesta de astăzi) în Câmpulung. A deschis atelierul „F. Cavallar” în 1860 şi, după moartea sa, în 1869, afacerea a fost preluată de soţie, Cecilia Cavallar. O perioadă (cel târziu până în anul 1874), atelierul a funcţionat sub numele de „Cecilia Cavallar et Jhalski”. După această dată şi până la începutul sec. XX, studioul fotografic a funcţionat sub numele de „Cecilia Cavallar”. Marele merit al soţilor Cavallar a fost acela că, alături de portrete ale orăşenilor, au realizat şi fotografii ale ţăranilor îmbrăcaţi în costume populare, lăsându-ne moştenire imaginea locuitorilor din acele vremuri. O parte din fotografii, care au inscripţionată sigla atelierului, au dăinuit până în zilele noastre şi au intrat în patrimoniul Muzeului Judeţean Argeş în anul 1984, când a fost achiziţionat un album fotografic al familiei Bunescu. 

De-a lungul existenței sale, studioul din Câmpulung şi-a procurat cartonul fotografic din Austria (Austro-Ungaria, după 1867), din atelierele litografilor Karl Krziwanek (Viena) şi Bernhard Wachtl (Viena), sau din Germania, din atelierele litografilor E. Kaders (Dresda) şi Oscar Rummel & Co. (Nerchau). Aceştia erau binecunoscuţi furnizori de materiale fotografice în Centrul şi Estul Europei, unii dintre ei având afaceri extinse în mai multe ţări şi chiar continente. Aşa a fost, de pildă, cazul lui Bernhard Wachtl, mai sus amintit, furnizor pentru ateliere fotografice din Europa de Est (Grecia, Imperiul Otoman, România etc.) şi Africa (Egipt).

Exponatul poate fi văzut de marți până duminică, între orele 9.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr. 44, intrarea fiind liberă.