Concert de oboi și Șeherezada la Filarmonica Pitești

Filarmonica organizează joi, 10 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Jean Sibelius, Richard Strauss și Nikolai Rimsky-Korsakov. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Alexandru Ganea, participă, ca solistă, oboista Doris Iorga, care va interpreta Concertul pentru oboi și orchestră de Strauss. În prima parte, publicul va audia și Finlandia aparținând lui Sibelius. În partea a doua, va fi interpretată Suita simfonică Șeherezada, de Nikolai Rimsky-Korsakov (solo vioară, Mădălin Sandu).   
  
Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră,  clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B. A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent. A colaborat cu soliști de renume, dintre aceștia menționându-i pe Valentin Gheorghiu, Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ivan Roncea, Ion Bogdan Ștefănescu.  

După absolvirea Colegiului de Artă „George Apostu” din Bacău, la clasa oboi, Doris Iorga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București la aceeași specializare. În prezent este studentă în anul I la master la universitatea bucureșteană. A colaborat cu Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, Camerata Regală, Orchestra Națională de Tineret (dirijori, Cristian Măcelaru, Cristian Mandeal, Gabriel Bebeșelea, Tiberiu Soare), Orchestra Medicilor, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Filarmonica „George Enescu” București, Opera Națională București ș.a. A fost solistă la concertele susținute la Palatul Brâncovenesc, Radiodifuziunea Română, Ateneul Român, Filarmonica Bacău. A câștigat  premii la concursurile naționale și internaționale și a susținut masterclassuri alături de Gordon Hunt și Hansjorg Schellenberger. Este în premieră, ca solistă, la Filarmonica Pitești.     

Absolvent al Facultăţii de Interpretare Instrumentală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Ladislau Csendes, Mădălin Sandu este, de la înființare, din 2007, concertmaestru al Filarmonicii Pitești. De asemenea, este absolvent al Universității „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti (master în Management în Administraţie Publică). Din 2000 a activat la Orchestra de Cameră Philarmonia din București și a colaborat cu filarmonicile din București, Giurgiu, Sibiu, Ploiești, Constanța, Râmnicu-Vâlcea. Ca solist concertist, a susținut numeroase recitaluri şi concerte pe toate scenele muzicale ale ţării. A concertat şi în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Spania, Ungaria şi Republica Moldova. A avut colaborări importante cu Seul Philharmonic of the Nations şi cu World Peace Orchestra. Mădălin Sandu este nu doar un violonist de talent, ci şi aranjor, orchestrator şi dirijor, iniţiator al multor proiecte sonore spectaculoase – This Is My Song, Tu eşti primăvara mea, Anotimpurile ş.a.  – şi organizator al Concursului de Interpretare Instrumentală ArgesisArt – concurs cu largă reverberaţie în mediul educaţional, al cărui rezultat este prezentat, în fiecare an, în Concertele de gală Tinere talente ale Filarmonicii Pitești.