Boney M feat. Liz Mitchell- concert aniversar la Sala Palatului

Boney M. şi solista Liz Mitchell, care a făcut pare din formula originală a grupului, vor concerta pe 28 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti.

Spectacolul este dedicat împlinirii a 40 de ani de la lansarea pieselor „Rasputin” şi „By the rivers of Babylon”. Din setlistul concertului vor face parte şi „Daddy Cool”, „Hooray! Hooray! It’s A Holi-Holiday” şi „Brown Girl in the Ring”, iar show-ul va fi unul live ce va dura două ore, informează oganizatorii.

În deschiderea concertului, pe scena de la Bucureşti va urca Ottawan, duo cunoscut pentru piese ca „D.I.S.C.O.", „Hands Up (Give Me Your Heart)" şi „Crazy music”.

Bazele grupului Boney M. au fost puse, în 1976, de producătorul german Frank Farian. Stabilit iniţial în Germania de Vest, grupul a fost format din Liz Mitchell şi Marcia Barrett, originare din Jamaica, Maizie Williams din insula Montserrat şi Bobby Farrell din Aruba. Începând cu anii 1980, componenţa grupului a suferit mai multe modificări. Boney M. a lansat opt albume de studio care au fost vândute în peste 80 de milioane de copii.

Biletele pentru evenimentul din Capitală au preţuri cuprinse între 50 şi 200 de lei şi pot fi cumpărate din reţelele Eventim, Bilete.ro, Bilet.ro, Iabilet.ro, Blt.ro şi Myticket.ro şi de la casa de bilete a Sălii Palatului.