AZI! DACIKA- Turneul național „Tribut Eroilor”

Joi, 13 septembrie, începând cu ora 17:00, Consiliul Județean Argeș și Centrul Cultural Județean vă invită la concertul „DACIKA – Tribut eroilor” un concept de Mihai Toma în colaborare cu Orchestra și corul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” București.

Evenimentul, care va avea loc la Grădina de Vară din Pitești, este un concept muzical original, menit a simboliza printr-un produs artistic de cel mai înalt nivel profesional şi de o deplină decenţă cele două evenimente de maximă importanţă din istoria modernă a României:
– Marea Unire, reprezentată prin realizarea unui parcurs muzical complet prin marile zone geografice ale României, intergând unui produs unitar, bine închegat, cele mai diverse surse de inspiraţie folclorică. Acest amplu periplu stilistic devine astfel simbolul unitaţii spaţiului cultural românesc, al unei moşteniri culturale comune, unice;
– Primul Război Mondial, a cărui tragică măreţie este evocată atât prin tratarea monumentală, impresionantă a temelor folclorice cât şi, în sine, prin materialul muzical utilizat, piesele prezentate fiind bazate pe cântece patriotice şi folclorice autentice: “Aşa-i românul”, “Cântec despre Bucovina”, “Hora Unirii” etc. 

Intrarea este liberă.