Atenție, pomicultori argeșeni! Bayer Agro Arena 2018, mâine la Corbi!

Pomicultori din trei județe și specialiști în domeniu își vor da întâlnire mâine în cadrul unui eveniment ce marchează închiderea seriei de activități dedicate fermirilor și pomicultorilor. Întâlnirile Bayer Agro Arena 2018 au avut loc până acum în Brăila, Olt, Bihor, Timiș, Neamț și Covasna. Compania Bayer a organizat și în acest an o serie importantă de evenimente, dedicată fermierilor din toată țara.

 

Mâine, Bayer Agro Arena este așteptată în comuna Corbi, evenimentul având loc în cadrul plantației Livada Bunicului din satul Stanesti.
În cadrul arenei vor fi prezentate culturi superintensive de măr și arbuști fructieri (afin, zmeur, mur, goji, aronia, coacaz, baby kiwi), sisteme de plantare, susținere, irigare, programe și scheme de tratamente cât și rețete de fertirigare.
Sunt așteptați să participe pomicultori din Argeș, Vâlcea și Dâmbovița. La eveniment vor lua parte și specialiști din cadrul USVAM București, ICDP Mărăcineni și Stațiunea Voinești.