(video) Festival medieval la Rucăr - Templierii au defilat la Festivalul Internaţional al Cavalerismului

Rucărul, micuţa localitate din judeţul Argeş, a găzduit zilele acestea cel mai important eveniment cavaleresc organizat în România.
Sute de cavaleri care aparţin unor importante ordine care şi-au reunit forţele pentru transformarea zonei într-o perlă a turismului european. 

 

Ordinul Cavalerilor Templieri Sfântului Bernard şi Ordinul Cavalerilor Ospitalieri – Cavaleri de Malta sunt ordine fondatoare a Capitalei Internaţionale a Cavalerilor Templului Sacru la Rucăr.
Cele două ordine au avut sute invitaţi de seamă din ţară şi străinătate la FESTIVALUL INTERNATIONAL AL CAVALERILOR TEMPLULUI SACRU, care anul acesta a avut loc între 5-9 iulie.

Printre invitații speciale se numără Giovanni DEL VISSO - delegat oficial al VATICANULUI (realizator film documentar); Mare Prior al Ordinului de St Hubertus, Excelenta Sa Maternus Lackner; Priorul Austriei al Ordinului de St Hubertus, Excelenta Sa Andreas Patschok; Senesalul Austriei al Ordinului de St Hubertus, Excelenta Sa Liebich Franz Joszef ; - Don Enrico Filadoro Caracciolo, Mare Maestru al Ordinului Suveran Militar ; Excelența Sa Michel Rodenas, Mare Cancelar al Ordo Supremus Militaris Templi Hierosolymitani; Pascal Turpin, maestru armurier specializat în obiecte medievale.

Misiunea și obiectivele proiectului:
Recunoașterea Internațională în 2018 a zonei Rucăr/Dâmbovicioara ca un punct important al întâlnirilor Cavalerești, iar în 2019 ca un Centru al Muzicii /Teatrului cât și a Conferințelor de Istorie Medievală . 
Transformarea culoarului Câmpulung – Rucăr – Dâmbovicioara – Bran într-o perlă a turismului cultural est-european.
Crearea unei noi atracții a Europei – Festivalul de artă și istorie medievală „Cavalerii Templului Sacru”. În 2019  - Demararea proiectului de construire a Bisericii Templiere Oratia Rucăr, iar în 2020 - Restaurarea Cetății Orația/ Dâmbovicioara.

Festivalul International Rucăr, ajuns la a VI-a ediţie, a fost locul de întâlnire a ordinelor cavalerilor din toata Europa şi a avut ca temă „Misterele Medievale”. Desfăşurarea an de an a Festivalului a stârnit interesul a sute de cavaleri care au fost de acord cu reunirea ordinelor cavaleresti într-o Federaţie Internaţionala. Cavalerii sunt convinşi că o decizie de numire a Rucărului ca şi capitală a Federatiei Ordinelor Unite va avea o influenţă covârşitoare în dezvoltarea turismului în zonă şi că va rămâne în istoria României.

”Loc încărcat de istorie, Rucărul este depozitar peste vremi ale multor isprăvi legendare, martor veridic dar şi participant direct la fapte şi evenimente cardinale din istoria ţării. Descoperirile arheologice din epoca bronzului, existenta Castrului roman Scărișoara și a dalelor drumului Transalutanus pe care călătorii călcau, mai ieri, în Posada, conferă certitudine locuirii străvechi a acestor meleaguri. Culoarul Rucăr-Bran a legat și consolidat civilizația românească de-o parte și de alta a Carpaților. La acesta intretăiere de drumuri au fost așezați Cavalerii Teutoni, de către regele Andrei al II-lea al Ungariei, în anul 1211. Principala misiune militară dată cruciaţilor de regele maghiar era oprirea năvălirilor "păgâne" de la sud de Carpaţi, în special a cumanilor turanici.
Cavalerii cruciaţi au parcurs de mai multe ori drumul Bran-Rucăr-Câmpulung pentru alungarea din zonă a cumanilor turanici cu care au avut confruntări armate până în anul 1224 când au obţinut o victorie decisivă împotriva acestora. Cavalerii ospitalieri porniţi în urmărirea acestora, pătrund în părţile nord-estice de la sudul Carpaţilor, unde au dat peste așezarea valaha , pe care au denumit-o RÜCHEN (Rucăr, astăzi), toponimic care s-ar traduce prin „satul din spatele munţilor”. Din acele vremuri datează legenda Izvorului Tămăduirii la Rucăr: Mituri, legende, vestigii istorice, tradiții perpetuate, cadru natural mirific – toate fac din zona Rucăr un punct de atracție turistică și culturală contemporană.”

 

Programul festivalului

Joi, 5 Iulie 2018
15:00 Primirea invitaților și a delegaților din străinătate, Pensiunea Nedeea
21:00 Masă festivă

Vineri, 6 Iulie 2018
15:00 Chapitul Internațional Cavaleresc condus de Marele Prior Magistral al Italiei, Excelenta Sa, Lambert HODONEANTU
20:00 Cina Cavalerilor – locație: Hanul Veseliei – Dâmbovicioara, Argeș

Sâmbătă, 7 Iulie 2018
13:30 – 15:30 Marea Șezătoare Rucăreană, expoziție de artă meșteșugărească, costume populare, gustări tradiționale – locație: vârful Posada
16:00 Primăria Rucăr – cuvânt de bun venit din partea oficialităților localității Rucăr și a Marilor Maeștri ai Ordinelor participante
– înmânarea cheii simbolice a localității Rucăr și semnarea documentelor noilor Ordine
Cavalerești aderante la „Rucăr – Capitala Federației Internaționale a Ordinelor Unite”
17:00 Deschiderea oficială a festivalului – Parcul PODIȘOR – Președinte Consiliul Județean Argeș – Primar Rucăr – Primar Dâmbovicioara
18:00 Conferință – 900 ani de la întemeierea Ordinului Cavalerilor Templieri
19:00 – 19:30 Gustări tradiționale, vizitare standuri meșteșugărești
19:30 – 20:30 Concert Cimpoierii din Transilvania
20:30 – 21:00 Centenar –100 de ani de la Înființarea Statului Român Modern
21:39 Aprinderea Flăcării Sacre a Creației – Parada Ordinelor Cavalerești – Paradă cu cai – Centru / Suseni / Parcul Podișor
23:18 Rugăciunea Cavalerilor
24:00 Balul Cavalerilor, restaurantul Lia, Dâmbovicioara, Argeș

Duminică, 8 Iulie 2018
11:00-12:00 Concert muzică clasică – Parcul Podișor
12:00 Încheierea Festivalului
12:30 Concert muzică populară
13:00 Masă câmpenească oferită Cavalerilor și participanților – Parcul Podișor
16:00 Vizitarea Cetății Oratia – Dâmbovicioara
19:00 Cuvânt de bun venit din partea primarului comunei Dâmbovicioara, Concert Cimpoierii din Transilvania
21:00 Agapă Frățească – Dealul Sasului