Emanuel Soare: „După 30 de ani, Argeșul are şansa să devină cel mai prosper și mai educat județ din țară”

Într-o adevărată demonstraţie de unitate, echipa de conducere a PNL Argeş s-a reunit pentru a-l susţine pe fostul prefect Emanuel Soare, care săptămâna trecută şi-a prezentat public proiectele pentru Argeş în calitate de candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean. Susţinut necondiţionat de preşedintele Adrian Miuţescu, de ceilalţi lideri liberali argeşeni, precum şi de către candidaţii PNL la funcţiile de primari de oraşe, girat cu un vot de încredere de către premierul Ludovic Orban, Emanuel Soare își propune ca Argeșul să devină cel mai prosper și mai educat județ din țară. 

 


 Sănătatea, educaţia, infrastructura - priorităţile lui Emanuel Soare


„Va fi o campanie în care argeșenii vor avea de ales între două lucruri: între trecut și viitor! Vor avea de ales între reprezentanți ai unui trecut negru, între șmecherie, miștocăreală, incultură și viitor. Eu am capacitatea, am puterea de muncă, viziunea necesare pentru a face din Argeș cel mai puternic județ al țării. Am capacitatea pentru a face Argeșul cel mai prosper județ, dar și cel mai educat județ al țării. Putem să facem asta împreună, mă bucur de încrederea și sprijinul întregului Partid Național Liberal.
Sunt trei lucruri pe care le-am pus în programul nostru, de dezvoltare al Argeșului și pe care le vom face începând cu 28 septembrie. Sănătatea este prioritatea fundamentală a argeșenilor, un domeniu care trebuie rezolvat. Trebuie să schimbăm strategia de management a spitalelor, trebuie să le curățăm, trebuie să formăm personalul medical, să-i sprijinim, să le dăm instrumentele și dotările necesare, pentru a putea face față acestei pandemii, care va fi în jurul nostru pentru mult timp. Trebuie să ne aplecăm asupra nevoilor și afecțiunilor cetățenilor, fie ele COVID sau non-COVID- spitalele trebuie să găsească soluții să-i trateze pe toți. Și avem capacitatea, avem instrumentele pentru a face acest lucru.
O altă prioritate fundamentală o reprezintă educația. Pandemia nu poate fi gestionată decât prin educarea cetățenilor, prin adoptarea unor noi comportamente sanitare, de către noi toți, care ne vor ajuta să ne întoarcem la o viață normală. Trebuie să investim în educație, școala trebuie să devină cel important punct din localitate, nu clădirea primăriei! Cei care nu au educație, care nu și-au terminat școlile, care nu știu decât de miștocăreală nu vor face niciodată o prioritate din educația argeșenilor și a muscelenilor.
Argeșul este cel mai tranzitat județ al țării. Avem cele mai proaste și mai jalnice drumuri, din cauza unei administrații care, timp de 30 de ani, a căpușat și a furat banii pentru investiții, s-a îmbogățit, dar nu a făcut nimic pentru județ. În special în partea de sud a județului trebuie să facem investițiile necesare în drumuri. Drumurile județene din Argeș trebuie refăcute, trebuie aduse la zi, prin lucrări de calitate. Noi ne-am asumat, prin Guvernul PNL, să construim tronsonul de autostradă Pitești-Curtea de Argeș, dar trebuie refăcută și infrastrucutra drumurilor județene. Vă reamintesc că semnarea acestui contract a avut loc în Argeș, la Instituția Prefectului, pentru că premierul României a avut încredere în județul Argeș, în Emanuel Soare. Avem toată echipa necesară pentru ca, după 30 de ani, Argeșul să devină cel mai prosper și mai educat județ din țară”- a declarat Emanuel Soare.

 


 „Nu-mi las locuri călduțe ca să am unde să mă întorc. Am terminat cu Prefectura!”


Candidatul PNL Argeş la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean a ţinut, de asemenea, să pună capăt speculaţiilor şi atacurilor venite din partea opoziţiei, în ceea ce priveşte funcţia de prefect, din care a fost suspendat, dar care a rămas neocupată: 


„Perioada în care am fost la Prefectură a fost una excepțională. Am reușit să mobilizez dincolo de limită toate instituțiile implicate în gestionarea pandemiei și acum se văd efectele acestor măsuri, prin numărul mai mic de cazuri de infectări cu COVID-19. Ca prefect, am evitat carantinarea județului! Am evitat - în Argeș - producerea celei mai mari catastrofe epidemiologice, care putea să se realizeze! Nu m-a demis nimeni din fruntea Prefecturii, eu am cerut suspendarea pentru a putea intra în competiția electorală.” - a precizat Emanuel Soare.
Întrebat dacă se mai întoarce la Prefectură, în eventualitatea unui rezultat nedorit la CJ, Emanuel Soare a declarat ferm: „Nu-mi las locuri călduțe ca să am unde să mă întorc. Am terminat cu Prefectura!” 

 


Candidaţii la preşedinţia Consiliului Judeţean îşi prezintă PRIORITĂŢILE PENTRU ARGEŞ ÎN 2020-2024


Emanuel Soare. Partidul Național Liberal

43 ani
Studii: doctorat
Profesia: profesor
Funcţia actuală: conferențiar universitar doctor

# Propun inițierea unor investiții masive în infrastructura rutieră, pentru că avem cele mai proaste drumuri din țară! Voi susține reabilitarea drumurilor județene prin Regia Județeană de Drumuri, în special cele din sudul județului, folosirea la capacitate maximă a stației de asfalt de la Căteasca.
# În domeniul sănătății, consider că trebuie prioritizate: modernizarea unităților sanitare, îmbunătățirea dotărilor din spitale, formarea profesională a personalului medical, cu accent pe îmbunătățirea relației cu pacientul. În prezent,  sistemul de sănătate argeșean  este în pragul colapsului! Spitalele trebuie reorganizate, curățate, trebuie regândită strategia de management.
# Foarte mulți cetățeni s-au plâns de sincope în alimentarea cu apă în județ. De aceea propun reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din județ, realizarea de stații de epurare, rezolvarea problemelor de alimentare cu apă, existente mai ales pe platforma Cotmeana.
# Susțin dezvoltarea turismului prin finalizarea pârtiei de schi de la Ghițu-Molivișu, comuna Arefu, și facilitarea accesului la monumentul istoric Cetatea Poenari, care a stat mai mult închisă pentru turiști, prin construcția unei instalații de transport persoane. Deși aceste obiective au fost începute de foarte mult timp, ele nu au fost concretizate. Zona de nord a județului are un potențial uriaș, din punct de vedere turistic, pe care îl putem exploata inteligent, inclusiv prin susținerea investițiilor private în acest domeniu, așa cum se întâmplă, de exemplu, în alte județe.
# Anul școlar 2019-2020 a început în Argeș cu 29 de grupuri sanitare aflate în curtea școlilor, cu 4 unităţi care nu deţineau autorizaţie sanitară de funcţionare și cu 119 clădiri fără autorizaţie ISU pentru securitate la incendiu. Copiii din Argeș merită mai mult, pentru a crește armonios, motiv pentru care propun investiții în construcția, reabilitarea și modernizarea infrastructurii școlare din județ, prin accesarea de programe guvernamentale, cu finanțări din bugetul propriu al Consiliului Județean și din bugetele locale. Nu în ultimul rând, susțin acordarea de burse sociale pentru elevii din familii cu venituri scăzute, acordarea de burse de merit pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură.
 

 


 

 

 „PNL vine astăzi în Argeș cu oameni tineri și cu oameni noi, așa cum am promis. Emanuel Soare, propunerea PNL pentru Consiliul Județean, este unul dintre acești oameni, care a reușit în cele câteva zile ca prefect să gestioneze o situație deosebită. Deși a fost o perioadă extrem de dificilă, cu multe provocări, Emanuel Soare a trecut acest examen cu bine.”
Adrian Miuţescu - preşedinte PNL Argeş

 

 „E nevoie de schimbare la Consiliul Județean ca de aer. De 30 de ani, PSD este la conducerea județului și ce-a făcut: a mutilat economia județului - ARO nu mai există, Arpechim a ajuns la fier vechi, fabrica de bere nu mai există, Argeşeana nu mai există, iar industria lemnului este prezentă doar prin defrişări masive. Să vii să spui că reconstruiești acum după ce ai demolat 30 de ani este un afront adus argeșenilor.”

 Dănuţ Bica - deputat PNL Argeş