Elev accidentat de o mașină - La volan era primarul localității Beleți-Negrești

Accident rutier în comuna Călinești. Un elev, în vârstă de 10 de ani, a fost accidentat imediat după ce a părăsit curtea școlii. Din primele informații, se pare că minorul se afla pe marginea străzii când a fost acroșat de oglinda unei mașini.

La volanul autoturismului se afla nimeni altul decât edilul localității  Beleți-Negrești, Dorin Cătanea.

CITEȘTE ȘI ... Argeșeni, haideți să salvăm un tânăr de 25 de ani! Donați sânge - Nu contează grupa


Surse din rânduri anchetatorilor susțin că primarul nu ar fi rămas la locul accidentului pentru că nu și-a dat seama că l-a rănit pe copil. Micuțul, în schimb, a reținut numărul mașinii. A mers acasă și i-a povestit mamei ce i s-a întâmplat. Femeia, împreună cu minorul, au mers la secția rurală de Poliție și au anunțat accidentul.

După ce autoritățile au fost alertate, edilul a recunoscut că a fost la volan, dar exact cum menționam anterior nu a realizat că s-a produs incidentul. Rămâne ca polițiștii să stabilească exact ce s-a întâmplat.

”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Topoloveni, s-a stabilit că în ziua de 15 ianuarie 2020, pe raza localității Călinești, un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din direcția Călinești spre Valea Corbului, ar fi acroșat un minor de 10 ani, care se deplasa pe marginea părții carosabile, după care și-ar fi continuat deplasarea, fiind identificat ulterior, pe raza aceleiași localități.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Minorul a fost ranit ușor, fiind transportat la spital, pentru efectuarea de investigații medicale.
Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.”, susțin reprezentanții IPJ Argeș.

 

CITEȘTE ȘI ... Update: A ajuns pe contrasens din cauza oboselii (VIDEO)

 

Elevul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Pitești, din câte se pare cu răni ușoare.