Șefa IȘJ Argeș: Să iubim și să împărțim iubire, în fiecare zi, pentru că fără iubire nu suntem nimic!

Elena Liliana Murguleț, inspectorul școlar general al I.Ș.J. ARGEȘ, transmite un mesaj plin de iubire cu ocazia Dragobetelui, sărbătoarea dragostei la români.

”   Ziua de 24 februarie marchează Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români ...
Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările îşi caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvie şi iubirea, iar Dragobetele marchează ziua în care întreaga suflare sărbătorește înnoirea firii și se pregătește pentru venirea primăverii.
Divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii, în mitologia greacă) și Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut și sub numele de Dragomir, este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiția catolică și este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, care sălășluieşte mai mult prin păduri.
Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor şi ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ‘zânul dragostei’, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ‘se logodesc’ în această zi.
În dimineața zilei lui Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieții adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi la descântece de dragoste. Adunați în jurul focurilor aprinse, flăcăii și fetele stăteau de vorbă.
Şi dacă am avea darul proorociei şi tainele toate le-am cunoaşte şi orice ştiinţă, iar dragoste nu avem, nimic nu suntem. Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte
Să iubim și să împărțim iubire, în fiecare zi, pentru că fără iubire nu suntem nimic!”