Ședință la CJ: Sănătatea argeșenilor - subiect de interes!

În cadrul conferinței de presă organizată, astăzi, la Consiliul Județean Argeș, a fost lansat proiectul “EXTINDEREA, MODERNIZAREA ȘI DOTAREA AMBULATORIULUI INTEGRAT AL SPITALULUI DE PEDIATRIE PITEȘTI”, având ca scop îmbunătățirea calității serviciilor medicale furnizate populației deservite, în creșterea eficienței, promptitudinii și diversificării acestora în scopul îmbunătățirii satisfacției pacienților, copii și tineri în vârstă de până la 18 ani din județul Argeș și din zonele limitrofe. Lucrările au ca termen de finalizare data de 31 martie 2023.

 

LUCRĂRI PROPUSE

Lucrări de extindere a ambulatoriului:
- construirea unui bazin acoperit pentru hidrokinetoterapie
- realizarea unui lift exterior destinat persoanelor cu dizabilități pentru accesul la etajul ambulatoriului;

Reabilitarea corpului existent:
- lucrări de refacere a termohidroizolației acoperișului de tip trasă;
- lucrări de recompartimentare a bazei de tratament;
- lucrări de finisaje interioare și exterioare;
- lucrări de refacere a instalațiilor sanitare, termice, electrice, curenți slabi;

 

 

 

 


Un alt proiect important pentru sănătatea argeșenilor este “Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești” având o durată de implementare de 42 de luni de la semnarea contractului de finanțare.


LUCRĂRI PROPUSE


Se propune extinderea ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Pitești atât în plan orizontal, cât și vertical, iar regimul de înălțime va fi S+P+2E. Legătura dintre ambulatoriul propus și cel existent se va realiza printr-un culoar de legătură la nivelul parterului.


Pentru a se crea condițiile adecvate activităților ce se vor desfășura în ambulatoriul propus se consideră următoarele funcțiuni:
- cabinet consultații și sală de tratament Obstretică – Ginecologie;
- cabinet consultații și sală de tratament Neurologie;
- cabinet consultații și sală de tratament Medicină Internă;
- cabinet consultații și sală de tratament Urologie;
- cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie generală;
- cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie Toracică;
- cabinet consultații și sală de tratament Chirurgie Vasculară;
- cabinet consultații și sală de tratament Oncologie;
- cabinet consultații Dermatologie;
- cabinet consultații Ortodonție;
- cabinet consultații Reumatologie și Nefrologie;
- cabinet consultații Alergologie;


Grupuri sanitare pentru pacienți și personal; vestiare pentru personal; spații anexe (cameră “rufe murdare”; cameră “rufe curate”; spații tehnice, spații curățenie etc.); cameră servere; căi de acces, căi de circulație orizontale și verticale și spații de așteptare.