Vești bune pentru milioane de pensionari! Se dau tichete de masă

Pensionarii ar putea primi bonuri de masă. Potrivit unui proiect aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz,bonurile sunt propuse în schimbul tichetelor de călătorie nefolosite în cursul anului. Pensionarii care nu folosesc biletele de călătorie cu trenul primite gratuit anual le -ar putea schimbă cu tichete de masă. În primăvara acestui an, proiectul bonurilor de masă pentru pensionari a fost respins de către Camera Deputaților. Dacă acest proiect va fi aprobat de această dată, peste patru milioane de români ar putea beneficia de această schimbare.

Peste 4,5 milioane de pensionari ar putea beneficia şi de tichete de masă, pe lângă alte facilităţi ce le sunt acordate în prezent, potrivit unui proiect de act normativ, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

 

 

 

Bonuri de masă pentru pensionari, condiții de primire a tichetelor de masă:


Prima condiție, impusă de acest proiect, este ca pensionarii să renunțe la alte facilități, cum ar fi biletele de tren. Asta ar însemna ca un pensionar care nu folosește bilete de tren șă poate primi contravaloarea acestora în bonuri de masă.

În momentul de față valorea unui bon de masă este de 15,09 lei. Valoarea bonurilor pentru pensionari va fi stabilită prin lege, dacă proiectul legislativ va trece de Camera Deputaților

„Astfel, în cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum şi de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă”, aflăm din inițiativa legii.

În acest moment, în evidența Casei Naționale de Pensii Publice, se află 4.537.000 de persoane care ar putea primi tichete de masă.

 

Tichetele de valoare acordate de către angajatori salariaților sunt reglementate, de la începutul anului 2019, de un singur act normativ, nu de trei, cum era până la finele anului trecut. Numărul tichetelor ce pot fi acordate salariaților s-a majorat, cu această ocazie, de la patru la cinci, după apariția tichetelor culturale.


 
Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare este în vigoare de la 1 ianuarie 2019. Ea reglementează de-acum toate biletele de valoare distribuite salariaților de către angajatori, și anume tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă, voucherele de vacanță și tichetele culturale.

Tichetele de masă sunt bilete de valoare ce se pot acorda lunar salariaților și care pot fi utilizate doar pentru achiziția de alimente sau achitarea meselor. Acestea se pot distribui atât în format tipărit, cât și pe suport electronic și pot fi folosite în unităţile de alimentaţie publică, magazinele alimentare, cantinele-restaurant sau bufetele care acceptă plata cu acest tip de bilet de valoare. Tichetele de masă au, momentan, o valoare nominală maximă de 15,18 lei.


Sursa: capital.ro