ŢUICA DE COŞEŞTI - MAI MULT DECÂT UN BRAND, O BĂUTURĂ-EVENIMENT!

Puține localități au reușit să iasă din anonimat prin promovarea oamenilor, a locurilor sau a produselor locale. Coșeștiul a depășit de mult granițele anonimatului, devenind sinonim cu „țuica de Coșești”, un brand național și un etalon atunci când vorbim de băuturi naturale de calitate. 

Pentru promovarea acestui brand, în fiecare an, la început de toamnă, are loc Festivalul Țuicii, eveniment care este onorat de oaspeți de seamă și vizitatori din întreaga țară. Din păcate, anul acesta, desfășurarea festivalului este puțin probabilă, dată fiind criza sanitară. Viața însă merge înainte. Țuica se învechește și devine și mai bună în butoaiele din dud, iar gospodarii se îngrijesc de recolta promițătoare din acest an. Bună parte dintre producători și artizani s-au mutat în online. Acolo își laudă licorile, dar și butoaiele din dud, salcâm și stejar, bune de ținut vinul și țuica în ele. 

 

SECRETUL ŢUICII DE COŞEŞTI

Secretul țuicii de Coșești este că... nu există niciun secret! Pur și simplu, lucrurile se fac la fel, din generație în generație. Într-o lume din ce în ce mai... chimizată și poluată, mediul curat, fructele care nu sunt stropite și îngrășămintele naturale puse la rădăcina pomilor fac diferența. Cazanul de calitate și focul molcom din lemne contribuie, de asemenea, la calitatea produsului finit. Băută în cantități rezonabile, țuica de Coșești este curat medicament. Poate nu degeaba speranța de viață din această localitate este una impresionantă, mulți dintre locuitori ajungând să atingă suta de ani, ba 
chiar să o și depășească. În contextul actual, mulți spun că țuica de Coșești este și un dezinfectant natural ce ține departe... COVID-19. 


URMĂTORUL PAS: „ŢUICA DE COŞEŞTI” - MARCĂ ÎNREGISTRATĂ!

În majoritatea familiilor, arta realizării ţuicii sau a pălincii s-a transmis din tată în fiu, iar noile generaţii speră să ducă băuturile pe mesele restaurantelor de fine dining, în baruri sau pe rafturile magazinelor specializate. În definitiv, preparatele din prune, mere, pere sau chiar caise, ţuica şi pălinca sunt vedete în paharele celor care apreciază băuturile tari, după ce, ani de-a rândul, scena a fost cucerită de „surorile“ consacrate pe plan internaţional precum whisky-ul, coniacul sau vodca. Producătorii din Coșești speră să scrie în curând o nouă pagină de istorie pentru băuturile tradiţionale româneşti, una care să aibă ştampila „premium“. Pentru asta însă este nevoie doar de consens la nivel de breaslă și conștientizarea importanței unei asocieri pentru a impune produsul ca brand al comunității. Doar așa țuica de Coșești ar putea deveni marcă înregistrată și s-ar putea cumpăra nu doar de la producător sau de la târgurile de profil, ci și din raftul magazinelor. Pasul acesta însă este doar o chestiune de timp, căci drumul de la brand la marcă înregistrată este unul inevitabil.