Scapă de lanțurile grele ale datoriilor restante, ca să te bucuri de libertatea financiară!

Kruk Romania este o companie de colectare datorii care are un stil cu totul special de a interacționa cu clienții (datornicii).

O firmă de colectări bună te ajută să te reechilibrezi financiar

Specialiștii în recuperări ce lucrează aici au o experiență notabilă în domeniu și consideră că orice persoană care trece prin dificultăți de ordin financiar nu este un caz pierdut, ci din contră, dacă beneficiază de ajutor competent, poate să devină mai puternică, să-și construiască o nouă structură internă. 

Înțelepciunea populară spune că tot ce nu te omoară te întărește

Dar pentru asta e nevoie de ajutor avizat și de încă vreo câteva ingrediente. Printre acestea somnul adecvat și dieta echilibrată sunt factori de prim ordin.

În plus, mai contează și emoțiile, gândurile, acțiunile noastre. Cu cât un datornic reușește ca să facă o recadrare (pozitivă) a situației, mai realistă și mai puțin înspăimântătoare a acesteia, cu atât criza financiară în care a ajuns datorită propriilor greșeli și/sau contextului, va fi depășită mai ușor.

Primul pas pentru a te reechilibra financiar este să scapi de datorii. Pentru unii pare un zid de netrecut, mai ales dacă nu au o minimă educație financiară. 

Atunci intervin specialiștii Kruk Romania care nu doar că pot propune datornicului în cauză un plan de eșalonare al datoriilor care să țină seama de specificul situației particulare în care se găsește acesta, dar și să îl învețe ce trebuie să facă pentru a nu mai ajunge pe viitor în asemenea contexte periculoase pentru sănătatea lui.

De cele mai multe ori, când ești cocoșat de datorii, nici măcar cu reușești ca să vezi din ce cauză ai ajuns așa. E nevoie de un observator priceput, care să înțeleagă asta. Nu poți să ai dublă calitate: de actor și spectator al dramei tale financiare.

Cu ajutorul celor de la Kruk Romania vei putea ca să îți mulezi nivelul de trai la realitatea obiectivă, nu poți să rămâi la stadiul iluziilor că totul va fi bine fără să faci nimic ori, din contră, să crezi că orice vei face lucrurile vor rămâne la fel de împovărătoare, că ești un ratat.


Reducerea cheltuielilor inutile pentru a fi astfel capabil să achiți datoriile reprezintă fără discuție cea mai bună opțiune. Dacă nu scapi de această problemă, vei merge din rău în mai rău.


Scapă de cheltuielile fără rost, pentru o resetare a comportamentului tău financiar


Consilierii financiari spun că în urma studiilor efectuate la nivel mondial, în medie, 25% din volumul cheltuielilor noastre sunt absolut inutile. A cumpăra compulsiv sub influența reclamelor, modei, pentru a încerca să te simți mai bine pe motiv că viața ta nu este așa cum ți-ai dori nu este cea mai fericită variantă. 

Auzim mereu în jurul nostru că viața este scumpă în România, că un om cu venitul minim pe economie sau mediu chiar nu are de unde să reducă cheltuielile, dar atunci când un datornic face o analiză detaliată, va vedea că lucrurile nu stau chiar așa.

E suficient ca vreme de o lună să își analizeze bugetul personal folosind instrumentele online puse la îndemâna oricui pe site-ul celor de la Kruk Romania, pentru a avea un moment de... AHA!

Chiar dacă nu stai pe roze cu banii, chiar dacă va trebui să te întinzi doar atât cât ți-e plapuma și te ține bugetul, nu uita să visezi. E gratis!

Ce înseamnă să visezi? Pur și simplu să te clarifici cu privire la ce îți dorești din punct de vedere material pentru a trăi o viață împlinită.

Nu îți trebuie neapărat o vilă cu 25 de camere și piscină, o mașină decapotabilă, nici măcar un iaht sau haine de firmă. Mulți bogați se pot lăuda cu ele și tot nu sunt fericiți.

Cu un pic de ajutor vei putea să îți definești corect dorințele și, mai ales, de ce vrei anumite bunuri materiale, ce se află în spatele acestor dorințe.

Visează așadar, însă rămâi cu picioarele pe pământ, responsabil. Fă totul ca să scapi de datorii. Doar așa o să fii liber cu adevărat ca să trăiești cum îți dorești!