Reduceri la bilete de avion în ianuarie, pentru destinaţii turistice externe

Dacă vă era dor de Black Friday, aflaţi că perioada reducerilor e în toi. Iar dacă aveţi bagajele pregătite, puteţi pleca la Roma, Londra sau Bruxelles cu banii de două bilete la cinema. Companiile aeriene au tăiat şi 60 la sută din preţuri. Reduceri sunt şi pentru biletele de avion către destinaţii exotice precum Thailanda sau Maldive.

În top sunt destinaţii din Italia, Spania, Dubai sau Austria. Iar dacă unii au fost mai responsabili şi au cumpărat din timp, alţii au fost spontani şi-au prins biletele cu o seară înainte. Preţurile zborurilor low-cost sunt la jumătate în această perioadă.

Cele mai ieftine bilete sunt cele către Roma, Londra sau Bruxelles, unde preţul porneşte de la 20 de euro de persoană. Veneţia este iarăşi o destinaţie ieftină, unde un bilet de avion porneşte de la 30 de Euro de persoană. De asemenea, cei care vor să meargă anul acesta către Barcelona sau Madrid, vor scoarte din buzunar 45 de Euro pentru un zbor, iar cei care aleg Lisabona şi Copenhaga vor plăti pentru un bilet de avion 80 de Euro.

Cine visează să ajungă departe e. mai aproape ca oricând de destinaţie. Pentru că a început şi vânătoarea zborurilor peste Ocean. Specialiştii îi sfătuiesc pe cei care vor să plece în vacanţă anul acesta să se grăbească, pentru că din februarie preţurile încep să crească cu 20%.

Reduceri sunt şi pentru sejururi, iar destinaţia preferată a românilor rămâne în continuare Grecia.

Vacanţele în Turcia sau Italia sunt la fel de căutate. În ultimii ani, a crescut cu 30 la sută şi cererea pentru vacanţe exotice, în Thailanda sau Maldive.

În Thailanda, de exemplu, un pachet care include zborul şi şapte nopţi de cazare costă acum în jur de 1400 de euro de persoană.


Sursa: observator.tv