RABLA 2018. Fără fonduri pentru persoanele fizice

S-au terminat fondurile pe 2018 pentru primele de casare alocate persoanelor fizice în programul Rabla, potrivit unei informări recente a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Prin programul Rabla, mașinile vechi pot fi duse la casare în scopul obținerii unor sume de bani pe care proprietarii să le folosească apoi la achiziționarea unor autoturisme noi, la producătorii înscriși în program. De la anul, accesul la acest program o să fie mai restrâns, pentru că s-a introdus condiția ca rablele duse la casare să aibă inspecția tehnică periodică valabilă (ITP).

Disponibilul alocat primelor de casare pentru persoanele fizice din cadrul programului Rabla s-a epuizat pe 27 noiembrie, potrivit informării AFM. 

De la anul, înscrierea în program va fi mai dificilă. De curând, a fost stabilită regula ca la Rabla să nu mai fie acceptate decât mașinile cu ITP valabil. Condiția s-a vrut introdusă încă de anul acesta, dar s-a renunțat, până la urmă.

Regulile derulării acestui program sunt cuprinse în Ordinul Ministerului Mediului nr. 661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019. Detaliile cu privire la valoarea primei de casare și la ecobonus se regăsesc aici.

Cei care vor să dea la schimb o mașină veche de cel puțin opt ani pentru a obține o primă de casare trebuie să ducă la producătorii auto acceptați în program, pentru a cere prima de casare și ecobonusul (după caz). Acești producători vor emite, dacă sunt îndeplinite condițiile, notele de înscriere în program, în baza cărora se vor cumpăra, de la aceiași producători, mașinile noi.

Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat în programul Rabla sunt următoarele:

- domiciliul sau reşedinţa solicitantului în România;
- lipsa obligațiilor de plată (datoriilor) la bugetul local;
- înscrierea la un producător validat pentru a cumpăra o mașină nouă și obținerea unei note de înscriere;
- predarea mașinii vechi unui colector autorizat şi obţinerea certificatului de distrugere;
- radierea din evidenţa circulaţiei a maşinii vechi şi obţinerea certificatului de radiere;
- solicitantul trebuie să prezinte producătorului validat dovada distrugerii şi a radierii din evidenţa circulaţiei a maşinii uzate;
- cumpărarea mașinii noi de la producătorul validat care a dat nota de înscriere.

Așa cum e precizat mai sus, cei care au datorii la bugetele locale (taxe, impozite, amenzi neplătite etc.) nu pot beneficia de programul Rabla.