Programul băncilor de Paşte 2018

Agenţiile bancare vor fi închise de vineri, 6 aprilie, până pe 9 aprilie. Excepţie vor face însă unităţile deschise în supermarket-uri şi în mall-uri, care vor avea un program special.
Cu ocazia sărbătorilor de Paşte 2018, call center-ul anumitor bănci va asigura în cele patru zile libere asistenţa clienţilor.

BCR a anunţat că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul în perioada 6-9 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti. Ca excepţie, unităţile BCR din centrele comerciale şi mall-uri vor fi deschise, dar vor funcţiona după programul acestora, iar activitatea va fi similară zilelor de week-end, nebancare.

În zilele de vineri, 6 aprilie, şi luni, 9 aprilie, vor fi deschise doar agenţiile Banca Transilvania din mall-uri şi centre comerciale. Programul unităţilor Banca Transilvania de Paşte va fi în funcţie de programul centrului comercial în care sunt situate.

De asemenea, de vineri până pe 9 aprilie sunt zile nelucrătoare în băncile Raiffeisen Bank, inclusiv pentru Departamentul Servicii Clienţi (Call Center), cu excepţia unităţilor din cadrul hypermarket-urilor, Selgros-urilor şi al mall-urilor.

Unităţile BRD vor fi închise vineri, 6 aprilie, şi duminică, 8 aprilie, iar sâmbătă, 7 aprilie şi luni, 9 aprilie, numai unităţile BRD din centrele comerciale vor lucra cu clienţii. Orarul acestor agenţii va fi sincronizat cu programul centrelor comerciale.