Poliţe facultative pentru ţeava spartă sau câinele care se repede la vecini

Romania este ţara cu numărul cel mai mare de proprietari din Europa. Peste 95 la sută. Chiar şi aşa nu mai mult de 18 procente şi-au asigurat locuinţa sută la sută.  Câteva zeci de lei plătiţi anual vă pot lua de cap probleme întâlnite aproape zilnic dar care puţini dintre noi le dăm importanţa cuvenită. O ţeavă spartă, un câine care se repede la vecini sau uşa blocată atunci când din neatenţie rămânem închişi pe dinafară.


Asigurările facultative în România au încă mult teren de recuperat. Totul depinde de ce alegem să asigurăm. Iar ofertele firmelor de profil sunt variate. Putem alege să ne asigurăm doar bunurile. În acest caz, costul e mai mare.  Un element important atunci cand alegeti aceasta asigurare facultativa este sa acopere cam tot ce inseamna bunuri de valoare din casa in care locuiti. Valoarea lor este de aproximativ 10 procente din casa.

Asigurarea poate acoperi, de exemplu, bunuri electrocasnice şi ne poate tine departe şi de neplăceri neprevăzute, cum ar fi ţevi sparte sau încuietori stricate care ne pot bloca în casă. Pentru doi euro în plus, pe an, firma de asigurare poate trimite în maximum patru ore un specialist care să ne rezolve problemele gratuit.  

Un alt lucru de care trebuie să ţinem cont este ca asigurare să acopere valoarea reală a imobilului.  În ultimii ani, 20 la sută dintre cei care şi-au asigurat facultativ locuinţele au cerut să fie despăgubiţi.  Cei care nu încheie astfel de poliţe invocă diferite motive. Fie sunt prea scumpe, nu au încredere sau pur şi simplu consideră că nu au nevoie de o astfel de protecţie. 

În România legea spune că nicio poliţă facultativă nu poate fi încheiată dacă locuinţa nu este deja asigurată obligatoriu. Poliţa PAD, atenţie, care nu se înnoieşte automat, nu include şi despăgubiri în caz de incendii sau furtuni. Asta în ciuda discuţiilor apărute încă de anul trecut, atunci când zeci de locuinţe au fost distruse în vestul ţării, în urma unei furtuni puternice. 

Sursa: observator.tv