Milioane de români vor plăti cu 80% mai mult pentru energia electrică în mai puțin de trei luni| Sursa Ta

 

O adevărată lovitură în ceea ce privește facturile abia acum vine. 3,7 milioane de români vor plăti cu 80% mai mult pentru energia electrică în mai puțin de trei luni. Este vorba despre cei care nu au trecut la piața concurențială și care vor fi cei mai afectați de dispariția plafonării impuse de autorități.

 

CITEȘTE ȘI... Impozite achitate la ghișeu, online sau prin ordin de plată/mandat poștal, la Pitești!

 

3,7 milioane de consumatori casnici de energie electrică, vorbim aici de cei care nu au trecut în piața concurențială, vor suporta în curând scumpiri cuprinse între 58 – 85%, în funcție de regiuni. Aceste scumpiri trebuiau să se aplice de la 1 ianuarie 2022, însă pana pe 31 martie prețurile sunt plafonate, deci românii nu vor resimți aceste scumpiri. În schimb, de la 1 aprilie, statul își ia mâna de pe consumatorii care rămân singuri și neprotejați în fața scumpirilor.

În plus, și pentru cei de pe piața concurențială cărora le expira contractele urmează scumpiri, anunță ANRE.

Așadar, începând cu data de 1 aprilie 2022, aceste prețuri vor fi plătite de consumatorii casnici, astfel că pentru un apartament cu 3 camere din București, dacă anul trecut se plăteau circa 87 de lei/lună, începând cu 1 aprilie 2022 se vor plăti 169 de lei/lună – adică o dublare a costului cu energia.

 

CITEȘTE ȘI... În Argeș vor funcționa cinci centre de evaluare a pacienților confirmați cu COVID19/OMICRON

 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că se așteaptă, începând din aprilie, la o scădere a prețului la gaz.

Scăderea prețului la gaz va angrena apoi şi o scădere a prețului la energie electrică. 

 

"Eu mă aștept în perioada de primăvară-vară, evident, şi toamnă, să fie o scădere bruscă a prețului la gaz natural", a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu, la Antena 3.

 

Întrebat cine e de vină pentru facturile uriaşe care au venit românilor, ministrul Energiei a răspuns:

 

"Preţul gazului a tras în sus preţul energiei electrice".

 

România este o ţară producătoare de gaz, însă pe perioada de iarnă ne asigurăm din import diferenţa de gaze, a precizat Virgil Popescu.

 

"Nu putem aduce alt gaz decât gazul românesc", a mai spus ministrul Energiei.

 


Sursa: antena3.ro