Mai mulți bani pentru programul „Rabla”

Aproximativ 4000 de persoane fizice vor beneficia de programul „Rabla”, după ce programul a fost suplimentat cu 25 milioane de lei.

„Am semnat suplimentarea pentru Programul "Rabla Clasic" - persoane fizice cu suma de 25 de milioane de lei, care înseamnă o suplimentare cu 4.000 de prime de casare. Până la sfârşitul anului, 31 decembrie 2017, vom avea un total de aproximativ 25.000 de maşini noi care vor fi cumpărate de către români. În acelaşi timp, am prelungit şi termenul de depunere a dosarelor, tot până la data de 31 decembrie 2017 pentru persoanele fizice", a afirmat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Cumulând bugetul iniţial al programului cu această suplimentare, se estimează că Programul „Rabla” destinat persoanelor fizice va avea aproximativ 25.000 de beneficiari, până la sfârşitul anului.