Întâlnire între Adrian Miuțescu și Ministrul Agriculturii: Vezi ce scheme de ajutor sunt disponibile în 2021

Deputatul Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, a avut miercuri o întâlnire cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros. Cei doi au vorbit despre proiectele Argeșului din domeniul agricol, asigurarea subvențiilor pentru fermierii argeșeni și despre formele de sprijin disponibile anul acesta. 

CITEȘTE ȘI ... Medicii de familie vor începe să vaccineze pe 4 mai. Ce seruri vor folosi

Pentru sectorul vegetal, bugetul total alocat în anul 2021 din fonduri FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) este de 1,68 miliarde de euro. Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor, precum și pentru stabilirea cuantumului pentru anul de cerere 2021 va fi elaborată după efectuarea controalelor și determinarea suprafețelor eligibile de către APIA, în luna septembrie 2021.

De asemenea, în acest an va fi disponibil un ajutor de minimis pentru susținerea producției de legume în spații protejate, pentru următoarele culturi legumicole: ardei gras, ardei lung, castraveți, tomate, varză albă și roșie, vinete. Se acordă maxim 2000 euro/1000 mp per beneficiar/an. Schema se va derula prin APIA, iar controalele se vor efectua de comisii mixte APIA-DAJ. Bugetul alocat este de 150 milioane lei.

CITEȘTE ȘI  ... Un bărbat din Câmpulung trimis în judecată! Ar fi agresat o fostă angajată

Este în derulare și un program de susținere a producției de usturoi. Prin ajutorul de minimis se acordă 3000 euro/ha, buget alocat fiind de  15 milioane lei.

În sectorul zootehnic sunt disponibile mai multe forme de sprijin. Bugetul total de 185,5 milioane euro se asigură  din fonduri FEGA și este repartizat astfel:
-bivoliţe de lapte 1.680.000 euro;
-ovine/caprine 71.300.000 euro;
-taurine din rase de carne 13.125.000 euro;
-vaci de lapte 99.324.810 euro;
-viermi de mătase 27.000 euro.


Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor, precum și pentru stabilirea cuantumului pentru anul de cerere 2021 va fi elaborată după efectuarea controalelor și determinarea efectivelor eligibile de către APIA, în luna decembrie.

CITEȘTE ȘI  .... Lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic ridicat - Grecia a fost pusă pe lista galbenă

Pentru apicultori, valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru Programul național apicol pentru perioada 2020 - 2022 este de 152 milioane lei, din care suma de 76 milioane lei reprezintă contribuția Uniunii Europene.