Gazele se scumpesc cu 8%!

Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a decis majorarea preţului gazelor pentru consumatorii casnici începând cu 10 ianuarie 2018, astfel că o factură medie va creşte cu 4,8 lei pe an, potrivit unui comunicat al instituţiei remis, luni, Agerpres.

CITEȘTE ȘI ... Detalii șocante! Pedofilul din lift ar fi pângărit o minoră!

Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017. Creșterea este de 8% față de valoarea anterioară.

„Solicitările furnizorilor privind actualizarea CUG s-au situat între 0,8-1,1 bani/kWh. Ca urmare a analizei efectuate de către ANRE, pe baza datelor transmise de către titularii de licenţă de furnizare care au în portofolii clienţi casnici reglementaţi, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat nivelul CUG de 88,28 lei/MWh. Modificarea valorii CUG generează o creştere a preţurilor reglementate, concomitent cu alte actualizări ale elementelor componente ale preţurilor începând cu data de 10 ianuarie 2018”, se arată în comunicat.

Sursa: Agerpres