Conducerea MedLife - interesată să deschidă o clinică la Piteşti

Încă de acum trei ani, conducerea companiei MedLife, unul dintre cei mai importanţi furnizori privaţi de servicii medicale din România, anunţa intenţia de a deschide la Piteşti o clinică, în cadrul unei ample campanii de extindere. Anii au trecut, MedLife a continuat să inaugureze clinici, în medie câte două pe an, dar nu la Piteşti.

Ideea înfiinţării unei clinici MedLife la Piteşti a fost repusă pe tapet săptămâna trecută chiar de către Mihai Marcu, CEO al companiei, într-un interviu acordat revistei „Capital”:

„Anul trecut,  am deschis o clinică în Brăila, iar la Sibiu suntem prezenţi prin achiziţia Polisano. Ne interesează să deschidem o clinică la Piteşti. Suntem deja prezenţi în Constanţa, Galaţi, Brăila, Iaşi, Cluj, Braşov, Ploieşti, Arad, Timişoara, Slatina. Este important să analizăm puterea de cumpărare din oraşele în care intenţionăm să mergem. Sunt oraşe în care, deşi sunt peste 150 de mii de locuitori, puterea de cumpărare nu justifică deschiderea unei clinici MedLife” - a precizat Marcu.

MedLife este prezentă în marile oraşe din ţară cu 22 de clinici şi hyperclinici, 7 spitale şi 3 maternităţi, cărora li se adaugă mai multe centre de excelenţă, laboratoare şi secţii de imagistică.