BNR: Prețurile vor crește mai mult! „Cifrele nu arată bine deloc”

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „Cifrele nu arată bine deloc. Avem majorarea tarifelor la energia electrică și parcă s-au concentrat necazurile în ultimele luni. Majorarea accizelor la combustibil, creșterea peste așteptări a prețurilor combustibililor pe fondul majorării petrolului, deci avem și factori externi, s-au suprapus, un deficit temporar de ofertă la nivel european în cazul unor produse alimentare, știți foarte bine problema crizei la producția de ouă.
Costurile unitare cu forța de muncă au împins și ele costurile în sus. Piața muncii rămâne chiar foarte tensionată. Avem cel mai mare efectiv al salariaților din perioada post criză. S-a depășit și nivelul ante criza, însă, datorit[ ofertei mici, tendința e de tensionare a pieței muncii. Ce ne spune asta? Ne spune că bătălia cu salariul mediu, speranța că putem ține salariile în jos e derizorie. Nu trebuie să exacerbăm presiunile în sensul creșterii, dar altminteri, dacă vrem să aducem în țară din românii din afară, creșterile de salarii sunt inevitabile."

Vin vești sumbre de la Banca Naţională a României. BNR prognozează că rata medie a scumpirilor va fi de 3,5% faţă de estimarea iniţială de 3,2 procente. Preţul energiei electrice, acciza pe combustibil care a scumpit benzina şi motorina, dar şi creşterea consumului populaţiei - sunt principalele cauze ale pornirii tăvălugului scumpirilor.