A fost promulgată Legea pensiilor! Ministrul Muncii: Vom face pregătirile necesare pentru marea recalculare

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni,  decretul pentru promulgarea Legii pensiilor, adoptată de Parlament în urmă cu două săptămâni.

Legea pensiilor, reexaminata dupa ce a fost declarata partial neconstitutionala de catre CCR, a trecut de Camera Deputatilor, for decizional, in 26 iunie. Au fost 197 voturi pentru, niciun vot impotriva si 70 de abtineri.

Ministrul Muncii,  Marius Budăi, a declarat că vor fi începute procedurile pentru achiziția programului informatic necesar recalculării celor aproape 5 milioane de pensii. Totodată, Budăi s-a arătat nemulțumit de întârzierea promulgării legii.

"Dacă nu era contestată această lege putem fi cu șase luni înainte. Puteam cumpăra aparatură, softuri pentru recalculare, dar nu este acesta un impediment. Vom face pregătirile necesare pentru marea recalcularea pensiilor. Deși am avut contestată legea la CCR noi am inclus în bugete măririle. Chiar și cu aceste majorări, în 2021 influența pensiilor în PIB va fi sub media UE", a declarat ministrul Muncii la România TV.