Dublarea alocațiilor se amână până la 1 august

Guvernul amână dublarea alocațiilor pentru copii până la 1 august. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul ședinței de Guvern. Motivul îl reprezintă faptul că abia  din luna iulie Guvernul poate face o rectificare bugetară, astfel încât să găsească banii necesari pentru majorarea alocațiilor – executivul are nevoie de încă 6 miliarde de lei.

„Noi, și dacă am vrea să mărim, nu putem pentru că intrarea în vigoare a acestui proiect este ulterioară intrării în vigoare a bugetului. Noi putem să facem rectificare pentru alocarea de sume suplimentare numai la rectificarea bugetară, pe care o putem face numai de la 1 iulie”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Potrivit proiectului de lege, alocația ar urma să ajungă la 600 de lei pentru copiii sub doi ani și la 300 de lei pentru cei cu vârste de peste doi ani.