Dr. Remus Mihalcea despre Astra Zeneca: Riscurile sunt infime față de beneficii!


Doctorul Remus Mihalcea a postat în mediul online un text în care vorbește despre vaccinul AstraZeneca, reacțiile acestui vaccin și cum putem recunoaște o tromboză. De asemenea sublinează faptul că populața trebuie să conștientizeze faptul că beneficiile vaccinării depăşesc riscurile efectelor secundare.

„ Suntem în plină campanie de vaccinare și serul de la AstraZeneca și-a cam pierdut din fani. Agenția Europeană a Medicamentului a făcut publică o listă cu semnele la care ar trebui să fie atenți cei care au optat pentru vaccinul AstraZeneca.
Întrucât au existat cazuri, extrem de rare (220 de cazuri din 34 de milioane de doze administrate), în care anumite persoane au acuzat tromboze după prima doză de vaccin cu AstraZeneca, e important să și recunoaștem o tromboză. 

Cei care s-au imunizat cu prima doza din acest ser, este necesar să consulte imediat un medic în caz că apar următoarele semne: dificultăți de respirație, durere în piept, umflarea picioarelor, dureri abdominale persistente, dureri puternice de cap sau vedere în ceață.

Acestea ar putea fi semnele unei tromboze care pot apărea în primele doua săptămâni după vaccinare. Rapelul cu AstraZeneca vă fi anulat pentru persoanele care au dezvoltat tromboze după prima doza.

E important totuși să conștientizăm că beneficiile vaccinării depăşesc riscurile efectelor secundare.”

Amintim faptul că România va continua vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca, pentru toate categoriile de vârstă, a anunțat joi coordonatorul campanie de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Acesta a precizat că evenimentele trombotice sunt posibile în cazuri foarte rare iar beneficiile vaccinării depășesc cu foarte mult riscurile.

Până în acest moment, 400.000 de persoane s-au vaccinat cu prima doză din acest vaccin anti-Covid, iar săptămâna viitoare va începe rapelul.

Comitetul de siguranță al Agenției Europene a Medicamentului a concluzionat, miercuri, că există o legătură cauzală între apariția cheagurilor de sânge și vaccinarea cu serul AstraZeneca, apariția acestora putând fi inclusă în lista de efecte adverse foarte rare. EMA a anunțat, însă, că nu retrage recomandarea folosirii vaccinului AstraZeneca pentru că efectele sunt extrem de rare. Ele urmează să fie adăugate în prospect.