Dr. Marilena Băluţă, Hera`s Med: Reguli de igienă pentru femeile gravide

Femeile însărcinate fac parte dintr-o categorie vulnerabilă la orice infecţie sau virus, de aceea, şi în condiţii normale au nevoie de măsuri de precauţie, iar în această perioadă marcată de pandemia de COVID 19, trebuie să fie mult mai atente. Medicul Marilena Băluţă din cadrul clinicii Hera`s Med din Bradu, medic primar obstretică-ginecologie şi embriolog senior, le oferă câteva sfaturi graviduţelor:


❗️ Spală-te pe mîini cu apă și săpun des, în special dacă vii de afară.
❗️ La intrarea în casă ar fi bine sa ai un coș de rufe cu un sac de plastic în care să îți pui hainele pe care este bine să le speli după fiecare purtare.
❗️ Dacă nu este absolut necesar, este bine să stai în casă și să păstrezi legatura telefonic cu medicul de familie și medicul obstetrician care îți monitorizează sarcina.
❗️ Evită contactul cu persoanele care au venit din zone de risc.
❗️ Dacă trebuie să faci analize, poți solicita recoltarea la domiciliu - sunt laboratoare care oferă acest serviciu.
❗️ Dacă ai o altă urgență obstetricală te poţi programa la un cabinet unde consultațiile se desfăsoară conform normelor de carantină.
❗️ Chiar dacă este pandemie și regulile de protecție sunt foarte stricte, nașterea la domiciliu nu este o soluție. Dacă trebuie să naști, alege maternitatea în funcție de statusul tău de contagiozitate.
Dacă nu eşti la risc de contaminare, alege o maternitate curentă. Dacă ai avut contact cu o persoană pozitivă cu COVID 19 sau ești chiar tu confirmată, pentru București te poți adresa Maternității Bucur.
❗️ Răspunde corect la triajul epidemiologic și astfel te protejezi pe tine și copilul tău, dar și personalul medical❗️❗
❗ Dacă nu este absolut necesar consultul la o cameră de gardă, STAI ACASĂ❗️❗️❗️


Medicul Marilena Băluţă şi-a păstrat cabinetul normal la cabinet, însă a aplicat o serie de măsuri pentru a proteja pacientele, cât şi personalul. Astfel, în cabinet se intră câte o singură persoană şi se respectă triajul epidemiologic.