Dr. Gabriel Copciag:

Dr. Gabriel Copciag, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, s-a vaccinat.

CITEȘTE ȘI ... Valeriu Gheorghiță: Pentru populația generală, vaccinarea va începe în aprilie

 

”2020 a fost un an dificil, plin de încercări neașteptate și provocări, un an în care am luptat umăr la umăr pentru pacienți și pentru cei dragi. După luni de zile, în condiții fără precedent, extrem de dificile și cu resurse terapeutice limitate, în care am tânjit practic după arme eficiente, ni s-a oferit, în sfârșit, ceva palpabil, ceva care și-a dovedit eficiența în studii pe o populație foarte mare de indivizi - singura modalitate de combatere a noului virus.
Este păcat să nu profităm de această șansă. Mulți vor spune că vaccinul nu are proba timpului, dar eu aș aminti de impredictibilitatea virsului - atât cea imediată, prin manifestările variate cu potențial letal de la o persoană la alta, cât și cea pe termen lung - nu știm ce consecințe există secundar leziunilor apărute în timpul infecției. 
Acest virus a decimat familii, ne-a învins de multe ori, la propriu, prin pierderea colegilor și prietenilor, a adus suferință celor afectați și celor apropiați lor. 
Am văzut paturi eliberandu-se într-un ritm amețitor și nu pentru că pacienții se vindecau. Apoi, la fel de repede, am văzut paturile reocupându-se. Să nu uităm și de implicațiile asupra calității vieții, a izolării, a șomajului, a economiei cu tot ce înseamnă ea. 
Încă de anul trecut, din luna martie, ne-am dorit cu toții să ne recâștigăm viețile. Acum avem șansa să o facem. Eu m-am vaccinat împotriva Covid-19. Am făcut-o pentru progres și pentru revenirea la normalitate. Tot ce s-a întâmplat în anul 2020 să rămână în urmă, pentru că medicina bazată pe dovezi a schimbat cu adevărat cursul evoluției noastre în timp.”, a declarat medicul.

CITEȘTE ȘI ... Dan Manu s-a imunizat anti-Covid: ”M-am vaccinat pentru a reveni treptat la normalitate”


În cele trei zile de când a început campania în cadrul Spitalului Judeţean de Urgență Piteşti, aproximativ 500 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid 19.