Două piteștence participă la emisiunea „Bravo, ai Stil! Celebrities”

„Bravo, ai stil!”, unul dintre cele mai îndrăgite show-uri de modă din România, a revenit pe micile ecrane, miercuri, 22 ianuarie, la Kanal D. Sezonul cu numărul 6 poartă numele "Bravo, ai stil! Celebrities", aducând în atenție persoane cunoscute publicului, care s-au făcut remarcate, până acum, în diverse domenii de activitate, de la muzică până la modeling internațional.

Printre cele nouă concurente se află și două piteștence: Deea Codrea și Maria Ilioiu.

Deea Codrea este cunoscută mai ales în mediul online, fiind blogger și influencer. Deea mizează în această competiție pe hotărârea fermă prin care dorește să își împlinească visurile.

“Nimic nu e imposibil, orice vis poate deveni realitate! Aș putea spune că sunt o persoană extrem de ambițioasă și că îmi doresc să reușesc orice îmi propun. Iar asta ar trebui să fie suficient. Rezumând, îmi propun să ajung cât mai departe în aceasta competiție!”, a spus piteșteanca în filmulețul de prezentare al emisiunii.

Maria Ilioiu s-a făcut remarcată în unul dintre cele mai urmărite reality show-uri din România, și anume „Insula Iubirii”. Piteșteanca spune că în competiția „Bravo, ai stil! Celebrities” își va arăta stilul apărându-și opiniile în ceea ce privește alegerile sale în materie de modă. 

Echipa Sursa Ta le urează mult succes în competiție!

Emisiunea poate fi urmărită de miercuri până vineri, începând cu ora 22:00, iar sâmbăta de la ora 23:00.