Dosarul Sârboiu şi al fetei de la Rucăr ucise de COVID-preluate de Parchetul de pe lângă Tribunal

În perioada stării de urgenţă, au fost întocmite şi primele dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, în intervalul 20 martie până în prezent, s-au înregistrat 14 dosare referitoare la pretinsa comitere a acestei infracţiuni. Dintre acestea, după cum ne-a comunicat prim-procurorul Nicolae Argeşanu, ca urmare a întrebării adresate, două au fost deja clasate, iar alte două au fost preluate de către unităţi ierarhic superioare Parchetului. 

Este vorba despre dosarul medicului Felix Sârboiu, din cadrul secţiei de Chirurgie cardiovasculară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, şi de cel al fetei de la Rucăr, care a murit, suspectându-se că a fost ignorată când s-a prezentat la spital şi nu a primit asistenţa medicală necesară, la timp. 

Printre cauzele care au rămas în cercetare pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti se află şi cele care vizează Spitalul Orăşenesc Mioveni şi cel al Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş. Pentru unitatea sanitară din Mioveni s-a întocmit dosar penal în luna aprilie, motivul fiind acela că nu a luat măsurile pentru a funcţiona ca unitate cu paturi pentru pacienţii COVID-19 cu comorbidităţi. Dosarul ce vizează o persoană cu funcţie de conducere din Finanţe s-a constituit în luna iulie. În comunicatul care aduce la cunoştinţa publicului această speţă, se precizează că şeful din Finanţe, deşi cunoştea faptul că un angajat fusese confirmat pozitiv cu diagnosticul COVID-19 şi acesta participase cu câteva zile înainte la un eveniment privat organizat de un coleg de serviciu, la care fuseseră prezenţi 20 de angajaţi ai instituţiei, nu ar fi respectat măsurile necesare la prevenirea sau combaterea Sars-Cov-2, prin nesolicitarea izolării angajaţilor cu risc sau testarea persoanelor care au avut contact direct cu persoana infectată. În instituţie s-au îmbolnăvit de COVID-19, patru angajaţi. 

Celelalte dosare aflate în lucru fac referire la persoane care nu au respectat carantina, care nu au declarat unde au călătorit sau că au intrat în contact cu pozitivi la Sars-Cov-2, care au fugit din spital, deşi erau internate cu COVID-19. 
La nivel naţional, jumătate dintre dosarele pe zădărnicirea combaterii bolilor au fost clasate. Procurorul general al României, Gabriel Scutea, a menţionat, conform presei centrale, încă de la începutul pandemiei că „dispoziţiile legale privind zădărnicirea combaterii bolilor au o condiţie: dacă aceasta a avut ca urmare răspândirea bolii”. Ca urmare, dacă nu se poate dovedi că a dus infecţia mai departe, cauza se clasează. 
 

 

Sursa: saptamanalul ancheta