Doi polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost salvarea unei fetițe de 2 ani | Sursa Ta

 

În după-amiaza zilei de 26 septembrie, în timp ce se aflau în patrulare, agentul șef adjunct Mihai Chiva și agentul șef Chiliment Dragoș, polițiști de ordine publică în cadrul Secției 2 Pitești, au observat semnele disperate ale unor părinți, a căror fetiță, de aproximativ 2 ani, prezenta stare de rău. 

 

CITEȘTE ȘI... Zeci de argeșeni amendați în ultimele 48 de ore! Cinci persoane nu au respectat carantina

 

Polițiștii au reacționat imediat și, fără să mai stea pe gânduri, conștienți de faptul că fiecare secundă contează, au deschis calea mașinii în care se afla fetița,  mergând cu autospeciala de poliție, spre spitalul de Pediatrie, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Fetița a fost predată, la spital, personalului specializat, pentru acordarea îngrijirilor medicale. 

 

CITEȘTE ȘI... (VIDEO) Incendiu în Argeș! 10 tone de fân și o mașină au ars în totalitate!

 

La scurt timp, tatăl fetiței i-a sunat pe polițiști și le-a comunicat faptul că fetița este bine, mulțumindu-le, totodată, pentru gestul lor.

Cea mai mare mulțumire pentru polițiști, părinți la rândul lor, este faptul că fetița este în afara oricărui pericol.