Update: 

Cei doi bărbați, de 32 de ani, din Mălureni, respectiv de 30 de ani, din Micești, reținuți de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, au fost prezentați de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.


În ziua de 2 septembrie poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi au reţinut pentru 24 de ore doi barbaţi, de 32 de ani, din Mălureni, respectiv de 30 de ani, din Miceşti.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 25 spre 26 august, în jurul orei 23:30, cei doi ar fi au deposedat prin acte de violență și amenințări pe un alt bărbat, de suma de 10.000 de lei şi un lanţ din aur.