Director de liceu - acuzat că a împărţit orele suplimentare preferenţial

La finele lunii ianuarie, profesoara Ancuţa Hirică, de la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din Domneşti, sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş acuzând fosta conducere a unităţii de învăţământ de o serie de anomalii şi discriminări. Aşa cum se arată în plângerea înaintată către ITM Argeş, administratorul de reţea, Bogdan Pulpea, cumulează, în acelaşi interval orar, un anumit număr de ore la clasă, fracţionate din catedrele altor colegi. Astfel, acesta ajunge să cumuleze săptămânal alte 7 ore pe lângă cele 8 ore zilnice cât sunt prevăzute în normă de bază pe zi de lucru. În opinia profesoarei care a reclamat situaţia, repartizarea acestor ore ar fi creat o situaţie de discriminare faţă de alţi profesori titulari, care, deşi au toate gradele didactice, sunt nevoiţi să funcţioneze pe numărul minim de ore. 

CITEȘTE ȘI ... Dotări de milioane de euro pentru secția COVID și ATI de la Mioveni!


Cazul nu este singular la nivelul unităţii de învăţământ - susţine profesoara Hirică, din acest punct de vedere conturându-se o practică pe care ITM trebuie să o verifice. Ore suplimentare acordate peste catedra de bază au mai primit şi alţi angajaţi, care predau în special la clasele de învăţământ liceal şi seral, printre care şi fostul director, Ovidiu Nicuţ. Dacă au fost sau nu lucrate efectiv se poate verifica foarte simplu de ITM, dat fiind faptul că în perioada de predare online, cursurile au fost înregistrate în platformă.

„Această practică de a se suplimenta norma de muncă a anumitor persoane apropiate conducerii şcolii, are o vechime de cel puţin caţiva ani. Bine ar fi să se efectueze o verificare detaliată şi a statelor de plată din anii precedenţi.”, se arată în sesizarea depusă la ITM Argeş. 


„Noi ne dorim doar să stârpim aceste obiceiuri practicate de fostul director Ovidiu Nicuţ, care şi-a încheiat de curând mandatul, prin care s-au acordat suplimentări de normă foarte mari la anumite persoane, apropiaţi ai fostei conduceri. Vrem să eradicăm nişte obceiuri, să nu mai fie favorizaţi anumiţi oameni din cercul de prieteni ai fostului manager şi dorim să se respecte legea.”, a punctat la rândul său Adrian Hirică, liderul de sindicat de la Liceul Domneşti. 

Sursa: saptamanalul ancheta