Din martie, creşte indemnizaţia pentru persoanele care adoptă copii

Începând cu luna martie, se vor aplica noi reguli cu privire la acordarea indemnizaţiei de acomodare pentru persoanele care adoptă un copil. Prin urmare, indemnizaţia va creşte pentru persoanele care adoptă copii, potrivit Legii nr. 268/2020. Totodată, sfera veniturilor care vor putea fi obţinute se va extinde pentru beneficiarul indemnizaţiei. De asemenea, modificările se vor aplica şi celor care obţin deja aceşti bani, la momentul în care modificările vor intra în vigoare la data de 26 martie 2021. Astfel, un adoptator care beneficiază la data de 26 martie 2021 de indemizaţia de acomodare, odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări va beneficia de tratamentul mai favorabil potrivit Legii nr. 268/2020.

CITEȘTE ȘI ... Tânăr mort pe Dealul Negru. A intrat sub un tir încărcat cu carne de porc


Momentan, legea nr. 273/2004 privind procedura de adopţie prevede un cuantum fix pentru indemnizaţii în valoare de 1.700 de lei, însă din 26 martie 2021 intră în vigoare modificările aduse legii nr. 268/2020 care stabilesc că noul cuantum al indemnizaţiei va fi de 85% din media veniturilor beneficiarului în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătoreşti de încredinţare în vederea adopţiei. Astfel, suma rezultată nu va putea să scadă sub 1.700 de lei, dar nu va putea depăşi suma de 8.500 de lei, acest lucru înseamnă că se va menţine situaţia actuală pentru adoptatorii care nu obţin o medie a veniturilor, peste această suma urmând să primească tot 1.700 de lei sau va creşte cuantumul indemnizaţiei primite. Spre exemplu, dacă se intră în concediu de acomodare în luna ianuarie 2021, până în luna martie 2021 inclusiv indemnizaţia aferentă este de 1.700 de lei, indiferent de veniturile obţinute înainte de a intra în concediu. Potrivit noii legi, odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări, începând cu data de 26 martie 2021, adoptatorul va ajunge la o indemnizaţie de 1.900 de lei pentru lunile rămase de concediu. 


Sursa: saptamanalul ancheta