Din ianuarie, șoferii ar putea fi sancționați și cu sume de peste 4.000 lei

De la 1 ianuarie, șoferii ar putea ajunge să plătească amenzi rutiere mult mai mari decât în prezent. Acest lucru se poate întâmpla din cauza situației incerte legate de formarea unui nou guvern. Discutăm de o posibilă creștere a punctului-amendă cu aproape 100 de lei. În unele cazuri, acest lucru ar putea duce la diferențe radicale față de prezent. De exemplu, cineva care conduce, după ce a băut alcool, poate ajunge, acum, să plătească o amendă de până la 2.900 lei. De la 1 ianuarie, există riscul ca, pentru aceeași faptă, maximul să crească până la 4.430 lei. Și asta dacă nu se modifică salariul minim - dacă acesta se schimbă, cuantumul amenzii ar putea crește chiar mai mult.

Codul rutier prevede că punctul-amendă este plafonat la 145 lei doar până la 31 decembrie 2020. De la 1 ianuarie, punctul-amendă ar ajunge la 223 lei (fiind vorba de 10% din salariul minim brut).

Teoretic, Guvernul ar putea să intervină printr-o ordonanță de urgență și să mai prelungească plafonarea punctului-amendă la 145 cu încă un an. Doar că ordonanțele de urgență pot fi adoptate doar de un Guvern cu puteri depline, nu de unul interimar sau căruia i-a expirat mandatul, cum e cazul cu actualul Executiv. Cu alte cuvinte, va trebui să fie numit un nou Guvern ca să poată fi prelungită plafonarea punctului-amendă la 145 lei. Și există șanse reale ca acest lucru să nu se întâmple până la 1 ianuarie 2021 - sau, chiar dacă va fi numit, să nu reușească să adopte o ordonanță de urgență care să intre în vigoare înainte de modificarea punctului-amendă.

Și, în situația creșterii punctului-amendă la 223 lei, vor crește radical și amenzile ce pot fi aplicate:
- pentru clasa I de sancțiuni (2 sau 3 puncte-amendă), șoferii vor avea de plătit amendă de 446 sau 669 lei (acum, amenda e de 290 sau 435 lei);
- pentru clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte-amendă), șoferii vor avea de plătit amendă de 892 sau 1.115 lei (acum, amenda e de 580 sau 725 lei);
- pentru clasa a III-a de sancțiuni (de la 6 la 8 puncte-amendă), șoferii vor avea de plătit amenzi între 1.338 și 1.784 lei (acum, amenzile sunt între 870 și 1.160 lei);
- pentru clasa IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă), șoferii vor avea de plătit amenzi între 2.007 și 4.460 lei (acum, amenzile sunt între 1.305 și 2.900 lei);
- pentru clasa a V-a de sancțiuni (de la 21 la 100 puncte-amendă), care se aplică doar firmelor, vor exista amenzi între 4.683 și 22.300 (acum, amenzile sunt între 3.045 și 14.500 lei).

Ipoteza de la care am pornit e că nu va fi numit un nou Guvern, iar punctul-amendă va crește la 223 lei (plafonarea la 145 urmând să expire la finalul acestui an). Există, însă, posibilitatea ca actualul Guvern să mărească salariul minim (deși e discutabil dacă un Guvern fără puteri depline ar putea să facă acest lucru). Într-o asemenea situație, apare riscul ca amenzile să crească și mai mult.

Posibilitatea ca scenariul de mai sus să se adeverească nu e doar teoretică, ci foarte probabilă. La începutul anului 2020, punctul-amendă crescuse până la 223 lei, pentru opt zile - fiindcă Guvernul nu intervenise, în timp util, să prelungească plafonul de 145 lei care, ca acum, era programat doar până la finalul anului. Iar acest lucru s-a întâmplat când aveam un Guvern cu puteri depline.


Sursa: avocatnet.ro