Dialogul - cheia problemelor de actualitate ale Argeșului!

Deputatul Simona Bucura Oprescu a participat la reuniunea pe probleme economice de actualitate ale județului Argeș organizată săptămâna trecută de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, reuniune care a scos în evidență, o dată în plus, nevoia de stabilitate legislativă, de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii și de măsuri concrete pentru sprijinirea mediului de afaceri afectat de pandemie. 


În calitate de deputat de Argeș, și totodată președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, Simona Bucura Oprescu a promis că va susține toate măsurile eficiente care să vină în sprijinul mediului de afaceri atât de greu încercat în această perioadă. 

” Măsurile concrete pentru sprijinirea mediului de afaceri trebuie îmbinate armonios cu tranziția către soluții „verzi”, pentru protecția mediului (Green Deal-ul european), dar și cu reguli clare privind urbanismul, digitalizarea instituțiilor publice, o fiscalitate echitabilă și atragerea de resurse financiare de la Bruxelles și de la Guvern pentru nevoile de investiții ale comunităților locale. 

Așa cum am mai spus, promovarea unei legislații coerente privind parteneriatul public-privat, dar și a unor măsuri precum impozitarea progresivă în anumite domenii de activitate, protecția mediului ori susținerea exporturilor sunt puncte cheie ale unei foi de parcurs care să fie agreată și urmărită atent în viitorul apropiat de către toate părțile implicate.”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Astfel de întâlniri vor fi organizate cu regularitate, spune deputatul, pentru a găsi cele mai bune soluții.