VIDEO ȘOCANT! Tânăr găsit carbonizat pe câmp! S-a sinucis!

Descoperire șocantă la Costești!

UPDATE: Tânărul, din orașul Costești, împlinise în ianuarie 30 de ani. În urmă cu o săptămână fusese la medic din cauza durerilor provocate cel mai probabil de hemoroizi, iar miercurea viitoare avea programat un alt consult.
Niciun gest nu dăduse de bănuit familiei, mai ales că astăzi aveau să se întâlnească la un grătar.
Însă, noaptea trecută, Ion Dorel s-a urcat în mașina sa și a mers pe un câmp, la 2 kilometri de Costești, și-a turnat combustibil pe el și pe autoturism , s-a încuiat în mașină și și-a dat foc.
Rămășițele mașinii și trupul carbonizat au fost găsite în această dimineață.

În această dimineață, doi argeșeni care se îndreptau către un lac din zona Costești, au descoperit o mașină incendiată. Apropiindu-se de autoturism, cei doi argeșeni au descoperit în mașină trupul carbonizat al unui bărbat.

Este vorba despre Ion Dorel, un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Costești. Oamenii au sunat după ajutor. La fața locului au ajuns polițiștii, dar și familia tânărului.

Tânărul suferea de dureri groaznice din cauza fisurilor anale. Acesta a lăsat acasă un bilet de adio în care explica gestul său, spunând că nu mai suportă durerile, preferând să-și curme viața. 

De asemenea, în bilet tânărul îi preciza mamei sale și de unele datorii, rugând-o să le plătească.

Familia bărbatul este în stare de șoc.
Mama sa povestește că săptămâna trecută fusese împreună cu tânărul la doctor pentru un control medical. Medicul l-a diagnosticat cu fisuri anale, tânărul plângându-se de dureri insurportabile.
Ion Dorel a fost găsit în mașina proprie, o Dacia Super Nova.
Politia a deschis un dosar în acest caz. Deocamdată cercetările sunt in desfășurare.

În această dimineață, doi argeșeni au făcut o descoperire șocantă. Aceștia au văzut întâmplător o mașină incendiată pe câmp și când s-au apropiat și-au dat seama că în autoturism se afla o persoană carbonizată.


Speriați, cei doi au chemat poliția.
Momentan, nu se știe dacă este crimă sau un act de suicid.
Oamenii legii sunt la fața locului și fac investigații.

 

Revenim cu informații!