Departamentul Verzilor din Pro România: prima sesizare la Garda Forestieră

Problemele comunității sunt legate nu numai de insuficiența asistenței medicale, lipsa infrastructurii de transport sau calitatea slabă a învățământului. Suntem aproape sufocați de gunoaie, fie că trăim în orașe sau la sate. Râurile sunt pline de mizerie, pădurile au ajuns adevărate ghene de gunoi, în timp ce autoritățile închid ochii, prefăcându-se a nu remarcă dezastrul.

„PRO România ARGEȘ, prin organizația PITEȘTI, a demarat un prim proiect politic, înființând un departament dedicat relației dintre locuitori și mediul din jur.  VERZII din PRO România Pitești au fost deja contactați de locuitori din cartierul Găvana. La cererea acestora am realizat prima sesizare către GARDA FORESTIERĂ având ca subiect maltratarea unei zone din liziera pădurii Trivale. Modul în care autoritatea publică va răspunde petițiilor noastre va fi strict monitorizat, răspunsul acesteia urmând a fi făcut public. Refuzul de a respecta natura va primi din partea PRO România o puternică ripostă!”, spune avocatul Liviu Stancu, coordonatorul Departamentului VERZILOR din PRO România Argeș/Pitești.

 

Iată ce se arată în documentul transmis de Departamentul VERZILOR, săptămâna aceasta, Gărzii Forestiere Argeș:


DOMNULE DIRECTOR, 
               Subscrisa Organizația Pitești a Partidului PRO ROMÂNIA (...), având în vedere prevederile Legii 743/2015 și OUG  32/2015, date fiind competențelele instituției pe care o conduceți în sens de monitorizare și control, prin prezenta formulăm
SESIZARE
privind grave încălcări ale regimului silvic, solicitându-vă identificarea persoanelor vinovate, tragerea acestora la răspundere și luarea măsurilor legale în vederea înlăturării problemelor sesizate.
MOTIVELE SESIZĂRII
                Ca urmare a  constituirii și funcționării în cadrul organizației noastre a unui departament dedicat problemelor de mediu, interesat de promovarea unor politici de educare a populației și sensibilizare a locuitorilor din zonele de contact cu pădurea în sensul conservării acesteia, am fost sesizați că în zona mai sus indicată, în dreptul imobilelor existente pe stradă (pe partea paralelă pădurii) în dreptul numerelor 18- 22, unul dintre locuitori a extins în mod nelegal calea de acces situată în marginea zonei forestiere, efectuând lucrări neautorizate în spațiul forestier.
                Deplasându-ne la locul respectiv, am observat următoarele:
                Locul la care s-a intervenit se află în marginea unei pante lângă calea de acces din dreptul imobilelor de locuit. Din marginea pantei înspre partea de jos începe spațiul forestier. 
                 După ce au fost instalate plase cu rol de susținere a materialului de umplere în interiorul terenului forestier, în spațiul creat pe teren s-au deversat resturi de construcții și piatră (a se vedea fotografia). Cu piatră și resturi de construcție au fost îngropați inclusiv primii copaci din liziera aflată în panta respectivă. Pe umplutura creată s-a generat astfel o extindere a drumului deja existent cu încă o lățime de aprox. 2 m. Totodată, au fost tăiate ramurile copacilor seculari din marginea pădurii

Depunem anexat fotografiile ce ne-au fost trimise.  
    Pentru aceste rațiuni solicităm luarea de urgență a măsurilor legale în vederea readucerii zonei forestiere afectate în starea inițială. 
    Pentru detalii ne puteti contacta la :
    adresa de email:    proromania.ag@gmail.com
    tel secretariat: 0348430440 intre orele 12-18
    tel. secretar organizatie Florentina Gongănău: 0755070333
    pentru organizatie,  
    Av.Liviu STANCU

 

PRO România Argeș consideră că sunt necesare măsuri imediate în domeniile gestionării deșeurilor, protejării atmosferei, pădurilor și apelor.  

„Spre deosebire de partidele mari care avansează doar obiective, cum ar fi alegerile anticipate, PRO România iese în evidență cu fapte concrete. Iată că Departamentul "VERZILOR" din PRO România, structură politică având ca scop promovarea modalităților concrete de refacere a echilibrului om/natură în Pitești (experiența aici dobândită urmând a fi promovată ulterior în fiecare localitate argeșeană) a început deja să funcționeze cu această primă sesizare venită ca urmare a semnalelor trase de piteșteni, semnale pe care le așteptăm în continuare la e-mail proromania.ag@gmail.com! În curând vom deschide mai multe canale de comunicare prin care să pornim împreună la a face ordine în localitățile in care trăim”, spune liderul PRO România Argeș, Bogdan Ivan.