De săptămâna viitoare, înscrierile în clasa pregătitoare se pot face şi online sau prin poştă

Anul acesta, înscrierea în clasa pregătitoare în anul şcolar 2021-2022 începe pe data de 29 martie, cu 3 săptămâni mai târziu decât în sesiunea anului şcolar precedent. 

Potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei, cererile de înscriere vor putea fi transmise de  părinţi prin e-mail, dar şi prin poştă, nu doar la secretariatul unităţii de învăţământ. 

Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021, inclusiv, au obligaţia de a-şi înscrie copiii în clasa pregătitoare. 

Procesul de înscriere în învăţământul primar nu este condiţionat de frecventarea unei grupe mari în cadrul unei grădiniţe. 

De asemenea, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie îşi pot înscrie copiii în clasa pregătitoare dacă prezintă un nivel de dezvoltare corespunzător.

Pentru aceşti copii, nu mai este nevoie de acea evaluare efectuată de psihopedagogi. Astfel, dacă au fost la grădiniţă, educatoarea va scrie o recomandare în cazul în care aceasta consideră că micuţii sunt pregătiţi de şcoală. 

Sursa: Săptămânal Ancheta