Update! Clinica Sanador: Testările se pot face acum fără plată pacienților cu bilet de trimitere

Update

Sanador vine cu un nou anunț, spitalul înștiințând oamenii că testările se pot face gratuit, în urma deciziei autorităților de a deconta testarea SARS-COV-2 din bugetul CNAS pacienților cu bilet de trimitere de la medicul epidemiolog. Cei care doresc să facă testarea fără a avea bilet de trimitere o pot face cu plată.

„Sanador a efectuat gratuit, acoperind din fonduri proprii, sute de testări. Este un proces extrem de costisitor, pe care nu-l mai putem susține. De asemenea, am făcut toate demersurile necesare către Ministerul Sănătății pentru a intra în Programul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile Prioritare. Am dorit și dorim în continuare ca pacienții asigurați să beneficieze de testare fără plată. Menționăm că încasările sunt folosite pentru acoperirea costurilor cu personalul specializat, alocat exclusiv acestui scop, dar și pentru echipamente, dezinfectanți și achiziția de noi kituri.

Dorim cu putere să venim în sprijinul oamenilor și în acest sens am pus la dispoziție spații și aparatură, am suplimentat rigorile în privința igienei, controlului și a triajului. Credem că în acest context unic de pandemie orice acțiune este importantă. Rămânem deschiși la orice colaborare pentru a ușura situația oamenilor care au nevoie de testări.”, au transmis reprezentanții clinicii.

308 romani au fost diagnosticati cu COVID-19 pana vineri, cand au fost anuntate 31 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Printre cele 31 de cazuri noi, se numără și primul argeșean infectat cu COVID-19.

 

 


De azi, te poți testa la Sanador! Costă 350 lei! Veste bună pentru români! Clinica Sanador anunță că testează populația, la cerere, pentru coronavirus. Rezultatele testului sunt comunicate în 24 de ore și prețul este de 350 de lei.

”Începând de astăzi, testăm la cerere populația adultă pentru SARS-CoV-2 prin RT PCR din exudat nazo-faringian, pe bază de programare la 021 9699. Locație: Laboratorul de Analize Medicale din Calea Plevnei, nr. 172. Orar: Luni - Vineri 07.00 - 19.00. Rezultatele sunt gata în 24h și se pot afla de pe www.sanador.ro cu codul de probă. Pret: 350 lei.”, transmite clinica Sanador.