Dănuț Stroe poate depune jurământ în prima ședință a consiliului local Bradu!

Săptămâna trecută, la ultimul termen de la Judecătoria Pitești, instanța a decis achitarea primarului ales al comunei Bradu, Dănuț Stroe.

"In baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I-a C.p.pen. achită pe inculpatul STROE DĂNUŢ TRANDAFIR pentru infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. In baza art. 399 rap. la art. 241 alin. 1 lit. b. C.p.pen. constată încetată de drept, la data pronunţării prezentei sentinţe, măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului. Cheltuielile judiciare pentru urmărirea penală şi judecată rămân în sarcina statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 februarie 2017, la Tribunalul Argeş Secţia penală"

Atât pe perioada cercetării penal, cât și pe perioada de judecată a cazului, Dănuț Stroe nu a putut relua atribuțiile de primar al comunei Bradu, din cauza controlului judiciar.
Încetând măsura controlului judiciar, primarul ales al comunei Bradu va putea depune jurământul de instituire a funcției de primar la prima ședința a consiliului local Bradu.

Reamintim că la începutul lunii iulie, Dănuț Stroe a fost a fost reţinut ca urmare a unui flagrant pentru dare de mită, în vederea asigurării majorităţii în Consiliul Local. Astfel, judecatorii au decis măsuri dure pentru primarul ales, cum ar fi interdicţia de a intra in Primărie şi de a exercita funcţia de primar.