Dănuț Bica:”De numele PNL se leagă cele mai importante evenimente din istoria noastră modernă”

Astăzi este zi de mare însemnătate pentru liberalii din toată țara și anume aniversarea a 145 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. În județul nostru evenimentul este marcat prin inaugurarea Muzeului Național Brătianu din Ștefănești, acolo unde participă prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, secretarul de stat în ministerul Culturii, Liviu Brătescu, deputații Dănuț Bica și Gigel Știrbu, doi dintre inițiatorii legii privind înființarea Muzeului Național „Brătianu”, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, prefectul județului Argeș, Emanuel Soare.


După un tur al celui mai tânăr muzeu din țară, oficiat de directorul instituției, Mihai Alexandrescu, oaspeții au lăsat câteva rânduri de apreciere în Cartea de Onoare și au avut scurte declarații de presă.


“Am o mare satisfacție sufletească să pot să fiu astăzi prezent aici la un moment extrem de important. Locul în care Brătienii au luat decizii fundamentale pentru țară, locul în care au gândit propășirea națiunii române, locul, ca să spunem așa, de pelerinaj al reprezentanților marilor puteri, mai ales în ajunul Primului Război Mondial, care veneau la Ionel Brătianu încercând să obțină intrarea României în război și care, de fiecare dată, plecau descumpăniți, că după ce credeau că s-au înțeles cu Ionel Brătianu, Ionel Brătianu le punea niște condiții suplimentare pentru România.
Locul în care s-a făcut istorie pentru România redevine, căci este firesc în orice țară civilizată, un loc în care oamenii care vin aici să regăsească istoria, să regăsească momente din viața publică, dar și din viața privată a marilor noștri înaintași care au pus piatra de temelie pentru România modernă, pentru România mare, pentru România democratică.
Vreau ca acest moment să fie și un moment de continuitate în zidirea unei Românii puternice, zidire care, atât în trecut, cât și în prezent, poate fi făcută de români și poate fi făcută de Partidul Național Liberal”, a declarat premierul Ludovic Orban.


“Ansamblul Conacului Brătianu - Vila Florica a adunat în jurul său oameni care au fost prezenţi mereu în prima linie atunci când România a avut nevoie de decizii ferme pentru dezvoltare şi chiar pentru supravieţuire. Reprezintă locul în care s-au pus bazele principiilor ca unitate, modernizare, dar şi ale culturii ca motor al societăţii.
Principiile s-au concretizat în fapte în timpul guvernărilor liberale.
Mă bucură că şi în anul 2020 tot guvernarea liberală a înfiinţat o nouă instituţie muzeală, o instituţie care să recunoască importanţa naţională a celor care au scris istoria cu mândrie, dar şi cu sacrificii”, declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.


Preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu a precizat că momentul înfiinţării unui muzeu dedicat familiei Brătianu este aşteptat de liberali de trei decenii.


“Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru că sunteţi astăzi aici, în condiţii grele, într-o perioadă grea pentru România. Am fi dorit ca acest eveniment să fie mult mai amplu, dar acestea fiind condiţiile, ne-am limitat şi am încercat să respectăm toate legile. Este un moment la care visam de 30 de ani.
Împreună am gândit și am sperat. În urmă cu un an când nu am fost primiți la Capela de la Florica am spus că ne vom bate pentru acest moment.
Vreau să le mulțumesc domnului prim-ministru Ludovic Orban, domnului ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, domnului deputat Gigel Știrbu, domnului deputat Dănuț Bica pentru acest moment.
Sper că vom fi sprijiniți în continuare pentru modernizarea acestui edificiu în așa fel încât toți care vor trece pe aici să vadă istoria Brătienilor și istoria PNL”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuţescu.


Pentru a marca momentul, premierul Ludovic Orban și președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu au plantat un stejar, în fața Muzeului Național „Brătianu”, care simbolizează renașterea muzeului, dar și renașterea societății românești în urma grelei pandemii care a afectat întreaga lume.


”Astăzi se împlinesc 145 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal.

PNL este singurul partid politic din România care, prin reformele și proiectele implementate de cele 32 de guverne conduse de premieri liberali, s-a străduit să aducă țara la nivelul impus de standardele civilizației occidentale.

De numele PNL se leagă cele mai importante evenimente din istoria noastră modernă: instaurarea monarhiei constituționale, obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari. În toată această perioadă, liberalismul a reprezentat fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

PNL rămâne și pentru viitor o forță politică profund optimistă, care crede cu adevărat în șansele și capacitatea românilor de a-și construi un viitor modern, liber și democratic.

La mulți ani, PNL!”, este mesajul deputatului Dănuț Bica.