ACUM! Daniel Constantin - aviz pozitiv pentru Ministerul Mediului

Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, a fost validat la Ministerul Mediului.

În vârstă 38 de ani, Daniel Constantin și-a început activitatea politică în 2006 când s-a înscris în Partidul Conservator, unde a coordonat coordonat activitatea Departamentului de Fonduri Europene.
În 2010, în urma unui Congres extraordinar, a fost ales președinte al PC.
În 2011, la formarea Alianței de Centru Dreapta dintre PC și PNL, Constantin a devenit copreședinte al ACD, alături de liderul PNL Crin Antonescu și, ulterior, a intrat în conducerea Uniunii Social-Liberale.
Pe 7 mai 2012 a fost numit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Guvernul Ponta. În al treilea Guvern al lui Victor Ponta, Constantin a fost numit și viceprim-ministru.
Daniel Constantin a devenit copreședinte ALDE în urma fuziunii PC cu PLR, în iunie 2015.

Absolvent al Facultății de Zootehnie (în 2002) și masterand al Facultății de Management, Managementul Calității și Inovației (în 2004) de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Daniel Constantin a avut, pe rând, funcțiile de director general la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (în perioada aprilie — octombrie 2009), evaluator la Banca Mondială în cadrul proiectului MAKIS (2007 — 2009) și coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la Ministerul Integrării Europene (2003 — 2006).
Potrivit declarației de avere, Daniel Constantin deține un teren intravilan de 460 mp dobândit în 2007 și o casă în Corbeanca și părți sociale la societățile Cameea Fine Catering SRL, Flower Event Consulting SRL și DG Advisory Parteners SRL. Constantin a vândut în decembrie 2015 un apartament cu 1.136.000 lei.
În declarația de avere mai sunt menționate datorii contractate în 2007 și 2008 de la Dan Voiculescu, în valoare totală de 295.000 euro, scadente în 2016 și în 2017. Constantin mai are datorii la bănci de 269.000 lei, scadente în 2021 și 2031. El a mai primit și o donație în valoare de 45.000 euro.
Daniel Constantin a avut, în ultimul an fiscal, venituri de 121.386 lei din funcțiile de ministru și de deputat.