Dan Stroe: „Vă invit să dezvoltăm împreună un parteneriat din care vom avea de câștigat cu toții”

Primul clopoţel al noului an şcolar, care a sunat pe data de 9 seprembrie, a adunat, în curtea şcolilor din Bradu sute de elevi şi preşcolari. Alături de şcolarii emoţionaţi, de părinţi şi bunici, au fost cadrele didactice şi autorităţile locale. Primarul Dan Stroe, prezent în mijlocul comunităţii locale, a ţinut un scurt cuvând de bun venit.

 

„Ziua de astăzi are o semnificație specială! Este ziua în care s-au deschis porțile școlii, iar inimile multora dintre noi au vibrat de emoție și de bucurie. În jurul nostru s-a simțit emoția unui nou început, emoția necunoscutului. Dragi copii, de azi veți parcurge împreună cu educatorii, învățătorii și profesorii un nou drum, un drum al cunoașterii și al noilor descoperiri. Este important să știți că în școlile din Bradu veți învăța în cele mai bune condiții, iar cadrele didactice vă vor oferi tot sprijinul de care aveți nevoie în această nouă etapă a vieții voastre. Dragi părinți, vă asigur că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a răspunde exigențelor dumneavoastră și vă invit să dezvoltăm împreună un parteneriat din care vom avea de câștigat cu toții. Vă doresc mult succes!”- este mesajul pe care primarul comunei Bradu l-a transmis la începerea noului an şcolar.

 

Pentru ca cei mici că înveţe în condiţii optime, pe timp de vară, administraţia locală a efectuat reparaţiile necesare şi acţiunile de igienizare şi dezinsecţie.