Dan Stroe :


Dan Stroe, primarul comunei Bradu a participat la o conferinţa de presă unde a fost prezent şi viceprimarul Gheorghe Negoi. 

Primarul comunei Bradu a declarat următoarele: 

"Anul 2020 a fost un an bun din perspectivă administrativă şi politică. În ciuda pandemiei, investiţiile propuse nu s-au stopat, societăţile executante ale lucrărilor au decis să nu stopeze activitatea şi am reuşit să încheiem ceea ce ne-am propus. 

În plan politic, la alegerile locale am atins mai multe recorduri, după cum am mai spus, respectiv: cel mai mare număr de consilieri ai unui singur partid, cea mai mare prezenţă la urne şi cea mai mare diferenţă între primul clasat şi următorul. 

Aş fi dorit să mulţumesc fiecărui cetăţean în parte pentru votul pe care mi l-au acordat, dar cum nu est eposibil, eu consider vă un semn de mulţumire vor fi investiţiile pe care le vom derula în fiecare zonă a comunei Bradu. 

Doresc să mulţumesc şi echipei din Primărie, din aparatul de specialitate, pentru că rezutatul de la alegeri se datorează şi muncii lor, a faptului că au lucrat pentru cetăţen, iar brădenii au apreciat modul de lucru pe care eu l-am aplicat la nivelul administraţiei locale de la preluarea primului mandat. 

Brădenilor le doresc sărbători frumoase, iar anul viitor să fie unul cu totul deosebit, fără nenorocirea asta de pandemie, şi plin de realizări!".